...but i cant see it that way

ti-am pictat portretul direct peste chipul acela trist pe care il iubesc fara sa am vreun drept. pe de alta parte mi-e teama sa-mi verbalizez prietenul. si el are ochii frumosi, nu sunt tristi dar ii cunosc si-mi plac. sunt calzi, ii stiu nu-mi mai e frica de ei si ma bucur sa-i vad zilnic si sa ne jucam de-a doi oameni normali. totusi cateva pahare in plus sau in minus nu conteaza cateodata. mihai m-a intrebat daca sunt sigura ca sunt singura. si daca sunt, de ce? normal ca n-am stiut sa-i raspund dar e bine ca la ora aceea si in paharele acelea nu se afla nici un raspuns.
si cand credeam ca furtuna a trecut pentru ca asa am fost invatata, ca furtunile trec chiar daca ti le amintesti la nesfarsit, in mijlocul unei zile insorite cu vant usor obraznic si sens deloc ai aparut si tu. da te-am vazut dar nu m-am putut opri sa-ti vorbesc. in fond, nu asta mi-ai cerut? ti-am spus ca asta se va intampla, intr-o zi vei intalni printesa pe strada si era atata lume in jur. dar in ochii mei ai ramas tot tu, imi pare rau ca am inebunit, imi pare rau pentru amandoi. asta fac tirani, asta fac printesele.

my empire of dirt

am vrut numai bine. dar n-am stiut cum. acum asa a fost dintotdeauna. era soare cand am inceput, acum au crescut copaci peste tot si cerul de iarna s-a dus. am facut o tampenie aseara, n-am vrut sa-i tulbur somnul. am abuzat de alcoolul din mine, sper ca nu te-am trezit. chiar imi pare rau.

cat despre restul, pestisorul meu auriu sper ca intelege ca n-am sa uit, dar o sa ma vindec candva. si asta pentru ca el m-a ajutat mult. a fost ceva ce a spus mai demult. l-am auzit, dar am mintit. asa ca mi-a mai spus o data in timp ce-mi mangaia parul si ma ruga sa nu indraznesc sa plang. si sa nu mai fiu proasta. si daca tot am inceput asa devreme, sa ma maturizez naibi o data pana la capat. si m-a ridicat de acolo, m-a dus afara sa beau cu oameni frumosi si buni. am facut cafea, am ras, am spus prostii, am terminat niste sticle. am plecat acasa singura si mi-am fost de ajuns...

apropo, acel ceva dracesc din mine nu e futacios, e mai degraba foarte trist si ma mananca pe dinauntru. dar nu-i nimic, n-am sa-mi dau eroii pentru fantomele lor. le am pe ale mele si sunteti superbe. multumesc

hold my hand.

in fiecare metrou pe care il iau te vad prin geam. te uiti in gol, te uiti prin sticla rece la mine, zambesti in fata motivelor care ne-au adus aici. si nu esti niciodata acolo de fapt. sunt eu imagindu-mi ca te prind, ca te zaresc, ca ma apropii stiind amandoi ce ne leaga sau ce ne-a legat, ca ajung langa tine si duc incet degetul aratator spre buze zambind nu sagalnic ci mai degraba trist, ca stam in fata geamului si ne privim ca intr-o oglinda, ca te iau de mana si ne strangem la franele mai puternice, ca apoi ma intorc si cobor cu o statie inainte fara sa spun un cuvant, ca plec eu prima doar ca sa nu te mai vad plecand si a doua oara.

si in fiecare metrou, in fiecare zi, la fiecare statie inchid ochii inainte sa se deschida usile. se deschid atunci alte usi pe care intri mereu si nu mai iesi niciodata. mi-e dor de cuvintele noastre...

je me rappelle pas de tes crayons

"va rog sa ma scuzati domnule, nu-mi amintesc nimic. "

stiu ca te uiti disperat in ochii mei acum si cotrobai, scormonesti, sapi, te cutremuri... credeai ca o sa recunosc ce mi-ai lasat. si am si recunoscut culoarea ochilor, paloarea fetei, fumul. dar am invatat de la tine ca ochii mei sunt frumosi si atunci cand mint. mi-as dori culoarea obrajilor inapoi, culoarea pe care o aveam intr-o joi dupamasa cand tu plecai spre o carciuma zgomotoasa si eu mai ramaneam putin la un seminar. si am venit si eu la carciuma din spate si te-am vazut acolo, m-am asezat cuminte la o alta masa si mi-am recapatat toate culorile inapoi pentru ca ma uitam la tine si-mi pareai perfect.

mi-ai furat, sau ti-am dat eu singura toate creioanele cerate. mai am unul negru, un ciot, un rest. il strangeam in pumnul meu mic in timp ce plangeam infundat si nervos si ma suparam din ce in ce mai tare pe urmele pasilor tai pe culoare, pe asfalt, prin metrou, pana undeva unde nu te mai vedeam. m-am suparat rau atunci , ma mir ca n-am topit de tot creionul asta mic. acum daca tot il mai am, sa scriem... dar zau, promit, nu-mi amintesc nimic. asa cum ai spus.

replaced with plastic and he won.

i broke into your heart and i stole as much as i could. and then i walked out of there with my arms and pockets full because i had forgotten everything i ever knew about running. it was a new day and i was walking out. i still can't remember how to turn my head and look behind. seems as if it was the most complicated operation a person is to perform without a real heart. but they said plastic would do, conscience doesn't lie in blood and muscles so it isn't supposed to perform in plastic either. they said it grows along with your life and around it like ivy. it can suffocate you or keep you warm. but i allways wake up feeling like a brand new building. cold but still breathing. i for one think it's amazing. you did too. or didn't you?

enough with that now. i couldn't, though, use any of the things i stole. i found there some appreciation, some kindness, some love, a certain amount of desire, trust and hope. i haven't a clue what to do with these things and i have heard they are not to be recycled. im sorry i wore them out for no good reason. im sorry i wasn't wearing anything. most of them were not. all of them. i give them nothing though. you should know as i gave you nothing as well and you deserved more and more every day. but i dont feel a thing now and that's the biggest victory plastic ever had on me. o cheers to you, you must know yourself better i hope!

propunere indecenta in mod natural

m-am simtit ca un produs. pe un raft proaspat sters de praf si aproape gol. e clar ca este cea mai proasta traducere a sentimentului de nevoie. dar poate ca nu vreau sa ai nevoie de mine asa. si eu cu ce ma hranesc?...

o sa ma tin cu tot dinadinsul de copacul asta mare dintre noi. am sa-mi infig unghiile in scoarta lui aspra si tare. am sa-mi proptesc picioarele printre radacinile lui mari si iesite la suprafata. am sa-l imbratisez si-mi voi sopti ca totul va fi bine. o sa si cred asta. si copacul n-o sa se clinteasca. copacii sunt stabili... oamenii sunt singuri.

cat de aproape? cat de departe? ...departe...