je me couche avec le monde

sin titulo

2010-01-11T04:13:00.000-08:00

tratare de escribir en español pero se que no me saldra bien. no me saldran las palabras obviamente porque no son las mias. y no es porque lo escribo para ti, es porque a veces cuando pienso en nosotros follando siento un cierto tipo de calor que me viene por dentro mientras que las manos empiezan a escalofriar. por eso estoy siempre cálida.

Von

2010-01-07T06:01:00.000-08:00

the only reason why you´re here is because i pictured you here before. i closed my eyes and i could smell your skin, i took a deep breath and i could hear your voice, and every step of the way i felt arms around me and it all seemed so familiar. i wasnt nervous, i was anxious to live everything i had already known about your nights. its true i wasnt sure what to do with my eyes, where to put my voice how to move my hands, you were there too. its true i was all me. and the fact that now it became true cannot be a fact anymore. i cant breathe and somewhere in my stomach there is a hollow point, it tickles and my hands get cold instantly, i cant feel my heart beating anymore and my head is spinning. you breathe, fill me up, warm up every inch, every word i say is my heart beating and you re holding my head in your hands.

si cu asta ma pis pe voi, pe toti, cu mandretea mea de pussy in care n-ati stiut sa va comportati...

2009-12-19T08:54:00.000-08:00

acum cand nu-mi mai revin din haul asta de singuratate dulce si calda vad cat de mult am pierdut din mine. nu-mi mai pot imagina nici un compromis nici de dragul sportului nici de dragul dragului. am ramas doar eu cu mine si tot ce mi se mai pare normal si corect este sa nu mai fac niciodata nici un compromis. am inecat in mine toti anii trecuti, plini de teribilism hormonal si o lipsa acuta de limite. credeam ca ii inec si atat si eram mandra de usurinta cu care nu ma puteam indragosti de nici una dintre pulile voastre. si cand colo ma sufocam incet pe dinauntru, ma inghiteam cu sila si ma uitam in ochii mei zambind trist, triumfator, l-am futut si pe-asta, nici pe el nu-l iubesc... si singura oara cand am simtit totul n-am facut nimic desigur, foarte monty python-esque, si toate sufletele pe care le-am dejectat in mine pana atunci ne-au sugerat ca cica am fi nebuni. asa ca eu n-am scos un cuvant si el rusinat de postura jenanta in care se afla si-a propus sa uite tot ce nu i-am spus. si dupa aceea iar o droaie de suflete. si acum nici unul.

wouldnt it be a shame to leave her just the way you found her...

2009-11-20T13:46:00.000-08:00

nici macar nu stii cum suna vocea mea cand mi-e pofta, sau cum ma stramb cand ceva miroase urat. nu stii nimic despre mine. si tocmai am visat ca ma intorceam la tine. tocmai am visat ca daca ma intorc ma intorc pentru tine. si tu o sa nu stii cine sunt cand o sa intru pe usa biroului tau. si eu o sa ma uit pe geam inspre filos. si tu o sa te uiti la mine. si degeaba.

do a line for me, please

2009-11-15T08:43:00.001-08:00

im not changing anything but scenery after scenery. the story remains the same though. and we are all getting bored of it. of putting up with people you loathe and falling for the ones who loathe you. arent we all getting a bit bored here? i left then and now its good, now im no one but i know i will return to be even a bigger curiosity than i was before. and i dont remember if i want it anymore. and i cannot put myself into following the tacit rules of social conduct, im so full of shit actually, im a mean fucked up bitch. and it was good to have people around you that have no idea but what happens when all of you comes stumbling upon all that pile of bullshit nice girl you ve built up. and when you unveil the ruthless logic of your twisted mind what then? cause im not mean, im just fucked up and i lack edges. i need you to draw a line for me, please.

1 2 3 5

2009-11-07T04:52:00.000-08:00

mda. imi este foarte dor. de mtine.

Le grande, pour les petits enfants.

2009-10-20T15:00:00.000-07:00

i reckon it makes you even worse when you cant say it then when you, cunt, say it. and i cant live with it. am boala asta in mine, imi provoaca febra, greata si varsaturi, dureri cumplite de stomac, o sfarseala de nedescris in oase si crampe musculare in somn. si nu e ca si cum n-as mai fi incercat sa dorm pana acum. am dormit si inca foarte bine, cred ca e de sezon insa, imi amintesc foarte clar ca anul trecut pe vremea asta eram incolacita in jurul unui munte de pastile si de sticle goale. e felul corpului meu de a-si aminti de toata durerea fizica, da zic fizica, pe care mi-ai provocat-o intr-un timp atat de... nu stiu daca scurt e la fel de fidel realitatii ca ireal. si ma tot scurg, si ma tot sfarsesc asa, cateva zile pe an, nu multe dar nici foarte putine. sunt momentele cheie si asocierile absurde prin absenta si de altfel o foarte sanatoasa lipsa de sens. am subestimat capitolul asta, cred ca e cazul sa incepem sa vorbim despre toata cartea si capata proportiile, nu ale Micului Larousse, ci ale unuia imens insa tot pentru copii...

E F B

2009-10-11T08:35:00.001-07:00

(...) and then he asked her why do you keep looking for the edge? why kant anything be less than irreplaceable with you? why do I have to make it impossible for you to live in order to make you love ME more?

little that he knew, there is nothing but the edge. a long edge of craving, i was abducted by infinitive-ism and i loath normal. there was a small plastic bag with the intestinal remains of a bitter lunch and i can just walk by such a thing because they have all been so great, so grand, so numerous, so out of it. i fit in. anywhere, im so good at everything, i can do it all. im smart and nice, beautiful and warm, welcoming in all of those moments, im a good little cunt, im a catch. and all of those good features just to fuck up your inner self. im not good in and out, i dont know, but nothing that wants to last is forever here. cliché up until you too can fall in love me with me because i taste soooo good. edgy focused bitch. ask the man who gave up a hand for me...

where is back

2009-10-10T14:15:00.000-07:00

i dont know where i am and i dont remember how i got here. i dont know the way back and i dont know where is back. i dont see why i should stay and i cannot remember where did i want to go. i dont see you and i dont see why i should see myself. i cannot open the door and i refuse to close the window. i dont think i should move and i cannot hear you telling me to stop. i wont take a peek through the looking glass and i wont remember my face. you dont have to know me and i dont have to remember your face. they dont have to know us and i wont remember the face.

iar.

2009-08-14T01:55:00.000-07:00

e exact ce mi s-ar fi intamplat mie. exact genul acela de situatie in care m-as afla eu. nu vrei sa pleci nu poti sa stai si le-ai face pe amandoua mult mai linistit daca nu ar trebui sa le faci singur. dar pentru ca e genul acela de situatie nu va veni nimeni cu tine. daca stii asta de la bun inceput aproape jumatate din toata teama pe care o vei simti s-a dus. vei fi singur oricum, nu tie ti se intampla sa-ti gasesti puncte de sprijin, nu alaturi de tine pot si vor sa ramana ceilalti, nu tie iti este usor. si poti si asa. nu trebuie sa vrei, trebuie sa stii si vei putea.

nu pot sa scriu porcaria asta acum si nu vreau sa o scriu asa.

baby you would sleep much better

2009-06-01T10:09:00.000-07:00

si cum sa fac sa nu ma mai gandesc la ce fac oamenii din jurul meu, oameni inalti, oameni frumosi, oameni normali... eu vreau, si stiu, il vad si mi se pare simplu, intind mana si il trag putin poate de camasa, doar cat jumatate din drumul de la buzele lui pana la buza mea de sus, sau poate o sa ii cada privirea pe cea de jos. mie mi se pare simplu, sa-i spun sau sa imi iau ce vreau, poate ca nu deranjez prea tare, o sa plec oricum in curand, eu nu stau niciodata foarte mult, nu sunt o mica mofturoasa, poate ma rasfat putin dar nimic nu e pentru totdeauna.

dar de unde stiu eu... sunt atat de multi si fiecare poate sa vrea ca si mine dar sa intinda mana stanga sau pe cea dreapta sau poate ca e o regula, poate ca nu e normal sa iti pierzi asa cumpatul privirii in fata unor buze, desii mi-ar placea sa si-l piarda macar putin, o sa returnez intotdeauna negresit micile, micutele voastre scapari. poate ca unele placeri nu se spun, poate ca unele spuse nu se plac sau nu se fac, stiu si eu? habar nu am cum vor ceilalti. dar eu pot? pot sa vreau simplu, sa ma fac mic si simplu si sa vreau clar dar delicat? promit ca am sa plec repede, ti-am zis, eu nu stau niciodata prea mult...

2009-05-26T14:15:00.000-07:00

si? acum?... de fapt chiar stiu ce am de facut. tot ce am de facut. si sunt multe. mi-e cam frica, de fapt bagami-as ma cam cac pe mine de frica dar o sa le fac. o sa le fac ca sa ma umplu cumva. nu mi-am dat seama de cat timp n-am mai reusit sa iubesc nimic nimic. ma durea ca dracu, dar stiam de ce... stiam ca e cumva pentru mine, ca o sa ma faca tot pe mine nebunia asta, stiam ca atunci cand te iubeam pe tine, orbeste, tampeste, ca un copil orb, olog si orfan, stiam ca daca te iubesc o sa fiu plina cu ceva, cu tine, si nu trebuia sa ma mai fut pentru asta. te iubeam si atat. pe tine. si cu tine nici macar nu mi-am tras-o niciodata. stiu ca scriu in ultimul hal acum dar sunt obosita rau si ma dor ochii prea tare, eu nu va vad, cuvintele astea cu futut si cacat, nu le vad. vad spatiile dintre ele, sunt mai usor de privit pentru ca nu sunt. si am invatat sa ma tot uit in gol, sa ma uite dumnezeu uitandu-ma, vorba aia. inainte ma uitam dupa tine. acum ma uit in oglinda. ce e chiar langa mine, da desigur ca le/ii vad, dar nu scap de meteahna asta bolnava de a muta imediat privirea chiar daca stiu, ca sa ma pot uita linistita in gol. si nu mai esti tu de data asta, sunt eu, si nu vad nimic.

rational behaviour. part 1

2009-05-03T14:07:00.000-07:00

i cant even begin to explain all the ways in which you, my dear boy, failed. guys like you usually dont end up on my wall, but i think you needed a lesson. you dont get to treat me that way because im so much more than you can handle. and i was good, and i played nice, i know what its like to be crushed, and i know how hard it is to get up, and i understand that sometimes even if you do get up, youre somehow still crushed. i can see that you put things in boxes all the way up just to keep you occupied, and i can see that you actually feel lost lonely and frustrated but you keep building a wall around your neck and keep yourself either busy or stoned so that you dont feel the choke. i know that and i see it because i have been there. and also because i refuse to believe that people are just senseless and stupid and simply raised badly and dont know jack about human interaction. i refuse that, so i give you the benefit of the doubt. either way, i wont let you know i gave it to you, you wouldnt know what to do with it. but i dont love you and cant seem to feel the right things for a piece of stone. and i cant let a piece of stone use me unless i may somehow be helping the piece of stone, but you dont want and cant be helped as far as im concerned. so im leaving. but we can really still be friends and occasionally fuck if necessary. only that... i needed to tell you all this because its really useless in a funny way to keep pretending and let you feel obliged in any way. dont, really, im fine, just have the balls to admit what you feel or dont feel. it takes a bit of a man to be able to do so. xo xo darling, baby, hunny, sweetie and all the other names i couldnt get myself to feel like calling you.

. de sprijin

2009-04-27T14:15:00.000-07:00

i-am pacalit pe toti. pana la ultimul. ultimul a plecat si acum am ramas cu toti cei pe care nu pot sa-i mai pacalesc deja... mi-am gasit puncte de sprijin, atat de puncte si atata sprijin incat eu nu ma mai clintesc si totusi tot cad si tot cad. spun ca i-am pacalit pentru ca eu trebuia sa le fac pe toate pana acum... trebuia sa le scriu o carte, doua, trei, sa va las cu gura cascata, sa fiu putin mai desteapta decat ei si putin mai cunoscuta decat voi. trebuia sa stiu, sa scriu, sa vorbesc si sa ascult, sa fiu mult. sa fiu multe. si nu sunt decat eu. si eu nu sunt mare lucru. chiar nu sunt. nu-mi doresc absolut nimic. nu stiu ce vreau sa fac, si cred ca formulez astfel problema pentru ca nu vreau sa fac nimic. nu sunt suficient de aroganta incat sa arunc povara asta pe umerii vreuneia dintre toate perspectivele pe care le-am avut si care nu m-au cuprins insa si pe mine pentru ca nu mi-au spus nimic. ceva mai multi sori apusi decat ne-am fi asteptat, nu? am facut ceva mai putine lucruri pana acum decat ati fi pariat cu totii... nu o sa stiu nici de acum in colo. nu vine nimeni sa-mi spuna iar eu m-am blocat, asa cum se cuvine, in punctele mele de sprijin. nu-mi este frica de inertia asta, e oarecum placuta, nu-mi este frica de nimic, e si asta tot al meu pana la urma. este mai al meu decat toate marile voastre sperante si marile mele esecuri. accidentul asta minor pe care il reprezint nu s-a soldat pana la urma cu nici o victima, nici macar cu mine. voi ma uitati, iar eu oricum aveam de gand sa plec. cred ca pe asta stiu sa o fac bine. am sa o mai fac o data. de pilda, acum.

becoME.

2009-04-15T07:49:00.000-07:00

decide to become. me. one day, and then skip all the important/ imported steps. jump over an edge that you feel will bruise you bad enough and hurt. get hurt, and hurt but not back. involuntarily destroy every sand castle you walk by. and love them as you walk by, and love them as you destroy. and, as hurt will come, you will become. the process is simple, its everyone else s complicated feelings that puzzles you. you are never rough, never straight and you most often make them believe its because you re either lying or a coward. the truth is you don t know anything clear enough to clear your head straight. and here you are, the dynasty completed, you too can now rule my empire of dirt...

lies, lieus, lies again.

2009-03-27T13:23:00.000-07:00

mi-as fi dorit sa visez ca imi lipseste o mana. cateodata cand merg pe strada ochii mi se impaienjenesc din cauza unor imagini in care eu cad lovita din plin de o masina sau doua. una dupa cealalta. sau poate pe niste scari, in special cele rulante. eu urc si urc, si ametesc si cad luandu-i pe toti ceilalti dupa mine. sunt sigura ca o sa gasesti ceva si aici. asta simt. eu sunt unul dintre oamenii care aflati pe margine nu se arunca, sar. sar. in gol. singura, dar vreau sa vad cum e? ce mi se intampla, unde ajung, pana unde tine, cati o sa mai fie dupa aia, o sa mai fiu si eu cu ei?... ce s-a intamplat cu mine? pai... cred ca am sarit deja. acum nu mai am o mana, ma deplasez cu ajutorul unui scaun cu rotile, am orbit aproape de tot, am doua trei, patru coaste rupte, ma dor picioarele pe care le aveam si cu care puteam sa alerg, dar mai ales sa sar. ma dor si mainile, capul in fiecare zi. nu dorm deloc dar as dormi tot timpul. mi se face somn numai in pat sau in scaunul in care zac toata ziua. si toata noaptea nu-mi mai este somn atunci cand inchid ochii si ma ridic in sfarsit din pat. si poate ca aveam si mana stanga si picioarele intregi, chiar si capul, cel putin jumatate din suflet, daca inainte sa fac saritura aia nenorocita imi spunea si mie cum sa cad.

eu. si sunt inca.

2009-03-18T12:52:00.001-07:00

eu. sunt inca zdrobita. sunt inca doar niste bucatele imprastiate pe jos. sunt inca goala atunci cand te uiti la mine. ma simt si mai goala atunci cand nu o faci. sunt inca disperata ca nu o sa stiu, ca nu o sa pot, ca nu o sa fac, ca nu o sa fie, ca nu o sa fiu, ca n-o sa invat vreodata ca tu sigur nu esti. sunt inca un fir de ata in palma ta, sunt inca o scama, inca un puf, niste praf, putin fum, nu chiar o umbra. sunt inca o copila, sunt inca o femeie, hai razi inca o data de tine, nu de mine. sunt inca nepotrivita si sunt inca rosie in obraji, inca printesa, inca tiran, inca si poate chiar mai speriata decat tine.

sunt, si inca mai mananc prajituri, inca mai scriu pe blogul asta mizerabil, inca ma mai uit ciudat la usa aia, inca mai tremur cand stiu ca-ti fac o tampenie, inca imi mai doresc sa-ti fi dat cu usa aia in cap, macar din greseala, inca ma mai doare faptul ca n-ai gasit nici un cuvant de zis, nici un zambet de zambit, nici o reactie de nici un fel. inca mai sper ca sa ti-o reprimi a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-ai facut vreodata. inca ma mai gandesc ca inca te mai gandesti daca ai facut bine sau nu. inca mai sper ca nu.

even numbers.

2009-03-16T11:37:00.000-07:00

i wish i didnt think about tomorow, but i know. it was an accidental knowledge for what is worth. but if you were to ask me its not worth that much. i have something for you and i have to admit i would like u to have it. talk about worthless things, the only thing that little book is worth is the fact that i immediately thought about buying it for you. which i did. i will see that it reaches you but i wont be writing all of this on a front or last page because i cant. i am writing all of it here. my wall of shame... we both have different prefixes now, its even more shameless when you think of it that way. but you dont think of it anymore, i know that. or, you”ll be thinking about it for the rest of your friday nights. i admit i cant know that as you never... i think this is enough. you and never are all my sentences need. happy birthday.

i dont want to be like other people are, dont want to own a key, to want to wash my car...

2009-02-25T01:41:00.000-08:00

mi s-a spus ca cica ar fi trecut 20 de ani de cand sunt aici. nu-mi doream pentru ziua asta mare lucru. credeam ca o sa ma simt bine de obicei oamenii asa se simt cand e ziua lor. sunt cel putin veseli, pentru ca oamenii din jurul lor au grija de asta. eu... eu n-am avut asta azi. eu nu pot decat sa ma gandesc la turn my way, melodia celor de la new order, melodie care ma face sa ma simt cat de cat bine in sensul ca atunci cand o ascult imi amintesc de ce sunt inca aici. problema este ca nu mai stiu nici eu, ca si el, cum sa ajung din nou acolo... atata tot.

to marginalia

2009-02-22T14:35:00.000-08:00

i am writing this for you now. as you might notice there arent many articles in english here. but this one, this one is for you. not necessarily because of the subject i might find myself choosing, but simply because i have already chosen this path, this quite but no so simple way to reach your mind. words are just words, we both know that all too well, but that cannot deny the fact that they sound like more than words. because of that, i love them, and because of that they are the most beautiful thing i have ever seen, tasted, smelled, touched, felt, witnessed, hit, enjoyed, heard, or simply read or wrote. and i have outnumbered the list of sensations in relation to words because i am one who does indeed believe that words can and will, if you allow them to, do that for your senses. the story you would read in this blog is written in a language you cannot understand which is quite a pun if you think that these are just the same words, again, and they speak of the same sensations all too familiar to very many of us. yet there is a key combination, i cant deny that, a certain blend that does more than ordinary sentences manage to do. sometimes i can do it. it is true that this is the furthest i myself will go into my mind. and this is also the biggest secret i could ever unveil. it is all in my words, like an unbearable truth and it stains every corner of this page with a pride and dignity that i dont recognize. it is here even when i play or lie. and i so wish you could read it for me.

sau invers

2009-02-10T13:58:00.000-08:00

m-am dezbracat inainte sa incep articolul asta. asa ca il scriu complet goala. stiam cand am inceput sa-mi scot tricoul si am inceput sa simt cu adevarat cand mi-am lasat pantalonii sa se scurga incet pana la glezne. am simtit ca mi-e frig, stiam ca imi va fi frig dar m-am gandit ca o sa il scriu repede ca sa ma invelesc, si daca il scriu repede scriu tot asa cum e. am avut o zi minunata. si ieri a fost o zi foarte frumoasa. si ma asteapta in continuare numai astfel de zile. si azi, dupa pranzul de amintiri la tava, plimbare si toate cele m-am trezit mergand in gol. mi-am dus bunica acasa si dupa aceea era un bulevard plin si era ora la care oamenii se invart in cercuri mai largi sau mai mici cam ca atunci cand arunci o pietricica in lacul IOR. nu era mersul ala dramatizat in care ma uit in pamant si ma mai izbesc de oamenii care trec pe langa mine pentru ca nu-i vad pentru ca ma gandesc departe sau nicaieri si ma uit la picioarele mele si la talpile lor. nu era mersul ala pentru ca mergeam normal pe trotuar, civilizat cum s-ar zice. cred ca zambeam chiar, nu cred ca am lipsit mult, maxim 2 3 minute. insa dupa alea 2 3 minute m-am trezit mergand si trecusem deja, nu demult, dar trecusem deja de stopul la care trebuia sa fac stanga catre strada mea. si mergeam drept inainte si am clipit ca sa ma trezesc din reveria aia de nimic si cand am clipit am vazut ca ma indreptam catre primul bloc cum intri pe piata basarabia de la muncii...si titlul.

ciuleandra

2009-01-29T06:23:00.000-08:00

mi-ar placea sa fi avut cate o portocala pentru fiecare zambet de care am crezut, chiar si pentru cateva clipe, ca m-as putea indragosti. desii mie imi plac ceva mai mult mandarinele. tangerine-girl, am avut si eu o porecla sanatoasa ca toata lumea atunci cand eram foarte mica si foarte blonda si foarte creata si mama ma ducea de mana la gradinita de pe strada armeneasca si eu nu dormeam la pranz pentru ca era mult mai amuzant sa te prefaci ca dormi si sa te strecori afara din pat pana la toaleta sau chiar pana afara. tocmai am scris o propozitie foarte lunga. si am carat si eu, nu o data, o punga mare de plastic plina cu mandarine. am venit acasa si am mancat pe nerasuflate un kilogram din punga aceea vorbind cu cineva care manca trufe si incercam sa ne facem pofta unul altuia ca niste copii... ca niste copii putin mai mari si mai obositi decat copiii cu care mergeam eu la gradinita. imi amintesc ca nu ma gandeam la foarte multe lucruri atunci si starea asta de bine inconstient si zemos ma mai cuprinde asa din cand in cand. cand? cand imi cumperi schweppes sau mai ales atunci cand imi vine sa-ti dau cu el in cap pentru ca eu vroiam cola. si... tot ca niste copii de gradinita, doar ca eu am crescut.

aveam o cutie foarte mare, foarte mare pentru mine, atunci. era verde, verde inchis si era usor rupta pe margini. ma tineam de manerul negru lucios mai ceva ca de mana celei care ma plimba prin tot orasul cu cutia mea mare verde. jumatate din zi o petreceam, desigur, la scoala unde o sprijineam in spatele clasei de perete, intr-un colt, si imi era tot timpul frica sa nu o darame cineva in pauze. n-as putea spune ca insemna foarte mult pentru sufletelul meu de copil, dar aveam un respect aproape organic pentru instrumentul acela ale carui taine nu credeam ca le voi dibui vreodata. asa a si fost de fapt, n-a mers intre noi. dar am facut ceva timp drumul ala prin parcul din fata operei despre care imi imaginam cele mai incredibile povesti. si in spatele scolii de muzica, usile mari cu sticla crapata si clantele ruginite, nu se mai inchideau deja de prea mult timp, astfel ca eu si cu... baietelul acela groaznic de enervant care radea se sandvisurile mele puteam sa iesim oricand afara. curtea din spate se termina brusc si acolo unde se termina, fara gard desigur, se afla o imensa prapastie in care n-am avut vreodata curajul sa coboram. nimeni nu stia in ce culori vedeam eu zilele alea, nimeni nu stie inca... si mancam si atunci portocale, mandarine, ca si acum...

nu mai am nici cutia, nici arcusul. mai aveam un surubel de la manerul ala poznas, metoda pentru viola si ochii. ochii mei cu culorile lor cu tot.

inland optique

2009-01-26T12:32:00.000-08:00

mi-as dori sa am o poza pentru ce simt acum. mi-am dat seama ca nu pot lasa pe nimeni sa-mi mai citeasca aceste fantome. toti au reactionat pe rand la fel. in fata ta... si toti te intreaba cine esti si partea ciudata e ca se uita in ochii mei atunci cand fac asta. am inteles deja de mult ca tu si cu mine suntem aceeasi persoana, dar... se vede? eu nu vad asta, pentru ca e ca si cum as putea sa ma uit la mintea mea fara oglinzi si nu pot. si tu? cu ce oglinzi te-ai putea uita vreodata la tine in asa fel incat sa ma vezi dracului si pe mine pe acolo?... si ei? ce fac? se uita la mine si apoi la tine si apoi iar la mine si raman cu ochii pironiti in ai mei ca si cum ar fi vazut o naluca si te intreaba cine esti... si eu incerc disperata sa le explic ca pot sa iubesc si un alt barbat, nu numai pe cel pe care l-am incuiat din greseala in ochii mei si ca ochii mei, desii incuiati in el cu totul, pot sa te vada si pe tine...
si n-am nici o poza pentru toata treaba asta...

P.S. ulterior mi-am amintit de asta si cred ca asta e cat de cat aproape.

cuvintele dar mai ales greata.

2009-01-04T02:32:00.000-08:00

si s-a intors, cum spuneam, doar domnul profesor, fara barbatul pe care il stiam, si a gasit-o pe ea doar femeie, fara copila despre care ti-am spus...

dar asa cum stim cu totii, planurile se rastoarna la fel de repede ca si sticlele, asa ca se vor revarsa din nou promisiuni in paharele deja pline cu cele mai frumoase minciuni nocturne...

bon soir, monsieur le professeur.

nici un sens. text oribil. imi cer scuze.

2008-12-18T14:36:00.000-08:00

Jucandu-ma cu fosnetul asta oribil de punga de hartie proasta si cacanie, ma gandesc ca seamana cu vocea distorsionata a unei cretine care repeta la nesfarsit acelasi cuvant. Mai e de gasit doar cuvantul. Nu sunt in stare sa vorbesc si sa tac in acelasi timp despre tine. Nu sunt in stare sa-i spun pentru ca nu-i pot arunca sacul asta cu pietre de moara pe umeri. Nu mi-a facut nimic niciodata. Nu-l cunosc, nu ma cunoaste. Ma gandeam sa-l opresc pe strada intr-o zi, preferabil ziua in care am sa-l intalnesc, si sa-l rog sa lase la o parte toate treburile din ziua respectiva. Am sa-l aduc apoi in fata laptopului astuia, prezervativul nostru fidel care inca pastreaza in el sperma cuvintelor noastre cu sex. Am sa-i arat, si am sa sper ca va stii sa-mi spuna ce inseamna miscarea aceea usoara urmata de apasarea puternica a space-bar-ului. Ce inseamna space-bar-ul, ce rol are el in text, ce rol are el in noi, ce rol are el intre cuvinte ce rol a avut vreodata intre noi… si se va uita la mine buimac si lung pentru ca va avea ochii mari si albastri, poate ca va purta chiar si ochelari, si imi va spune ca habar nu are si ma va intreba mai incet sau mai tare de ce ii spun toate astea. Eu am sa ma simt ca dracu si o sa incep sa tremur si sa plang, sa-mi cer scuze intr-un mod mai mult decat martiric si incercand sa-l rog sa uite aceasta conversatie. Probabil ca imi va spune ca nu poate. Probabil ca imi va spune ca eu trebuie sa uit si nu numai aceasta conversatie si atunci am sa stiu ca tu esti de neinteles si de neconceput si ca eu sunt complet anapoda si de altfel absolut dusa cu pluta. Nu e nimic nou in asta fratilor, asa cum imi imaginez ca zice chiar el cateodata – iti repet ca nu stiu pentru ca nu-l cunosc – atentie la neatentie! De cat timp ne stim?... fix acele 2 3 secunde in care tac, fix acele 2 3 cuvinte pe care nu le spun, fix acele 2 3 intepaturi pe care le ocolesc, fix acele 2 3 tigari pe care ti le fumez si, cum altfel decat fix acele 2 3 pahare de whiskey dupa care am curajul sa-i trimit totusi asta unui strain complet si absolut. Altul.

Te.doc

2008-12-07T09:23:00.000-08:00

Te-am scos basma curata dintr-un sertar plin de praf si de data asta te-am crezut suficient si indubitabil cand tu de fapt erai un biet capriciu cu valentele calduroase ale unei impresii gresite. Te-am iubit cu ochii inchisi se pare, pentru ca daca ii deschideam, iubitul meu, ce de felurite alte impresii as fi dezvoltat pe marginea aceluiasi pat… si pentru final, si pentru inceput, acelasi refren capricios, asa ca nu pot sa nu ma intreb la nesfarsit cine naibii esti tu de fapt? Peretii bolanzi intre care mi se desfasoara si infasoara la loc aceleasi jinduite senzatii nu se vor molipsi nicicand desi cred ca tu vei ramane. Acelasi presupus pe care l-am iubit din toata inima si fara nici un ochii…
Ma gandesc serios la cat de ciudata privirea aia, la cat de nepotrivite cuvintele, la cat de sarace gesturile si la cat de mult mai mult fuseseram, la cat de mai departe visam si la cat de mult prea jos am cazut. Mi se pare mana cereasca sa parcurgi asemenea inaltimi dus si intors in tot atata timp cat ti-a luat tie sa urci cu varful limbii pana in podul palmei mele si mie sa ma cobor din pieptul tau cu lacrimile in pumni. Sintagma intr-o zi cat altii in 7 e un hibrid dezradacinat, intr-un pat cat o mie de altii in mult mai multe mii de paturi si tot ne prescurtam. Ne prescurtam oricum ca sa ne putem privii in oglinda. Si tu faci asta, acum si eu fac asta. Maine vom fi cu o zi mai scurti, mai rotunzi, prescurtare circulara si jenant de minutioasa a patratelor pe care le iubeam cu tot suflul ieri. Mai tii minte asta? Alegoria fantastica a ceea ce nu s-a putut... calculul gresit al probabilitatilor mai degraba decat imposibilitate si atat. Era chiar sub nasul nostru, erau litere deja alese pe tastaturile pe care scriam, erau cuvinte pe care le stiam deja, eram doi oameni care se mai vazusera in postura asta pana atunci si care invatasera de-a lungul timpului sa pastreze colturile decupate in sertare mai ascunse decat patratele insele. Si la ce nebun?... la tine. Iar nebuna eram eu.

e bine asa.

2008-12-02T07:37:00.000-08:00

pai, da e adevarat ca n-am mai fost de ceva timp aici dar asta nu inseamna ca nu-mi apartii in continuare. asta nu inseamna ca s-a rupt cercul asta nenorocit pentru ca nu pe principiul dragostei comunicante stau culoarele alea de sticla. sticla murdara, sparta, plina de praf si zoaie, urme de maini si muci, mazga mizerabila si mucegai. e bine asa. apa se usuca tot timpul inainte de noi, e in contratimp, nu curata, nu spala, e bine asa, n-avem pacate de dat la scoala. n-avem amintiri de crescut si n-avem timp. cred ca glumea si ca cealalta coincidenta in adaos a fost doar o picatura de ulei aromat pe o foaie goala. e bine asa. nu se scrie pe foi murdare deci e bine asa. tu poti sa manjesti cu noroiul prepoderent albastru geamurile astea cat vrei, ce-am mazgalit eu pe ele e sub mucegaiul privirilor tale absente si acolo ramane. pe piele, sub piele, pe ploape si sub retina. de luat aminte si de jucat in picioare caci aniversam un an de idiocratie in cateva luni, ca ne reapucam de mancat mandarine prin alte asternuturi, de molfait trufe cu ochii in literele altcuiva, de varsat pahare de vin pe tastatura din aceiasi nervi frumosi, nervi dragi, nervi. e bine asa, nu?...

papadie

2008-09-19T12:53:00.001-07:00

am obosit. am mai spus asta, stiu dar acum am obosit de tot. gandurile astea negre, albe, gri, fara culoare, fara viata, ca niste naluci, ca niste strigate fara cuvinte, nedeslusite si fara sens, gandurile astea se infig randuri randuri, cresteaza rafturi intregi in mine de sus pana jos si le privesc si mi se par ametitoare si nu le recunosc, dar sunt ale mele si ma dor.

am pus pe repeat din greseala momentul in care ai descoperit ca ma gadil. momentul in care,uitandu-ma in ochii tai am crezut cu adevarat ca iubesti asta in mine pentru ca sunt eu asa cum sunt in mod absolut si fara alte precizari. si spre sfarsitul momentului totul devine ca un tablou peste care cineva toarna diluant si culorile se amesteca si cel mai frumos chip devine ceva mare si inspaimantator fara forma si fara nume. acum s-a blocat, nu pot sa-mi scot din minte treaba asta. s-a blocat alaturi de momentul in care ti-am spus ca prescurtarea simpatica a numelui meu inseamna mac in germana si ca de altfel imi plac florile astea care mor atat de repede...intr-o clipa... si ca un orb m-am uitat din nou in ochii tai bajbaind dupa ce imi doream sa vad... si din nou am crezut ca ma iubesti pentru ca mie imi plac macii. si din nou am zambit.

am obosit si nu pentru ca te analizez, nu analizez nimic, te iubesc doar si am obosit sa mai privesc toate astea asezandu-se pe rafturi intr-o biblioteca mare si rece, in mine. nu vreau sa ma mai gadili vreodata si nu-mi plac macii, deloc nu-mi plac. mor prea repede...ce-i aia? o clipa....

imi plac papadiile acum. pentru tine si pentru mine, imi plac papadiile de-acum.

i wont blame you for no tomorow.

2008-09-19T12:53:00.000-07:00

nu stiu de ce-mi miroase a zahar ars cand ma apropii de strada ta. si cand ma indepartez. de ce imi vine sa tip si sa tac in acelasi timp. nu stiu cand s-a intamplat, nici nu stiu daca nu cumva era acolo, adormita in mine si astepta cuminte sa-mi dau seama. sa-mi dau seama ca tu esti, sa te las sa ma cauti, sa ma las gasita. si ma speria atingerea ta mai rau decat fluturii de noapte, si ma linistea sarutul tau, soaptele tale si in final tot mainile tale. si m-am indragostit de ele. si nu te invinovatesc pentru ca nu vrei sa spui "maine", eu nici macar nu mai stiu ce zi e azi. si in plus... cel mai frica imi e ca eu vin la pachet cu trecutul meu pe care vreau sa-l inchid si sa-l tin doar pentru noptile in care nu pot sa dorm din cauza imaginilor. si mi-e frica de trecutul asta si de ce o sa vezi tu in el. si nu te invinovatesc pentru "maine"... hai sa "azi" mai intai, ok.

hey there, stranger.

2008-07-21T14:09:00.000-07:00

sa inchid ochii. sa-i strang pana cand mi se afunda in orbite si promit sa nu te mai caute niciodata. sa vad cu purici cateva secunde. sa nu vad nimic alte cateva secunde. am ametit. ma indrept buimaca spre biblioteca. daca stiam acum 2 ani ca am cartea asta aici... numele tau n-ar fi insemnat nimic. ce chestie. tu, sa nu insemni nimic. a avut o soarta destul de ciudata pentru o carte scrisa de un om in care ma recunosc absolut izbitor de tare. nu ma mai mira cei cativa care mi-au catalogat-o drept imposibil de citit. ma bufneste si rasul. normal ca e imposibil de urmarit... si uite, din nou ce chestie, iti este dedicata tie dragul meu. inainte de domnisoara X, inainte de parinti si frati. esti tu. acum intelegi. ar trebui sa spun ca acum inteleg eu. dar nu sunt o increzuta si tu stii asta.

da si mie mi-ar fi placut. in birou. pe birou. sub birou. pe jos, langa birou. in sala mare de curs. in celelale sali. pe catedra. si vedeai asta in ochii mei. si de aceea iti era imposibil sa-mi spui despre "problema libertatii" cand tot ce vroiai era sa-mi smulgi hainele de pe mine. si uite ca nu ma opresc. scriu in continuare. si n-am sa ma opresc. tu sigur nu ma poti opri. nu stie nimeni oricum, nu? doar noi, doi copii care s-au jucat de-a oamenii mari.

titlu: les enfants jouent a l'amour.

2008-07-21T02:07:00.000-07:00

n-am sa incep in nici un fel pentru ca ma astept ca de data asta sa inceapa singura si pe hartie. cu alte personaje. pentru ca n-am recunoscut nimic. pentru ca printesa nu-si stia tiranul, pentru ca tiranul nu se astepta la asa o printesa. deci, fara tiran, si cu alta printesa. desii, de aici incepand este povestea lui mai mult decat a mea. eu n-am putut sa spun nimic. nici macar sa respir. ii promisesem oricum ca n-am sa respir. de fapt, imi promisese el mie, tacit, incet dar ferm, ca in noaptea aia n-am sa mai respir. de frica sa nu pierd vreun moment, am sa inghet asa cu ochii inchisi, muscandu-mi buza de jos, cu degetele alergand pe umerii tai, pe spatele tau ca si cand as fi vrut sa-mi schimb amprentele cu pielea ta.

oricum, asta nu e de spus. nici nu stiu cum si nici nu pot. respir greu, imi tremura mainile, imi transpira retina si nu mai vad nimic. in fond, n-a fost decat un vis cu doi copii care s-au jucat impreuna o data, o singura data si apoi nu s-au mai vazut niciodata. si nu stie nimeni altcineva in fara de ei de jocul asta. si de aceea e un vis frumos chiar daca a fost scurt si confuz ca un vis. un balon, in care au fost amandoi cateva ore si apoi au iesit iar in lume. unde nu mai sunt nici tirani nici printese. pastreaza-l si apoi uita-l.

complete words, and i speak nothingness

2008-06-23T12:31:00.000-07:00

ma simt departe de povestea aia. e ca si cum as fi nevoita sa privesc nedumerita si disperata cum cel mai frumos cub de gheata din lume mi se topeste in palma. si oricat as incerca sa ma conving ca apa care mi se usuca incet incet pe maini imi va ramane intr-un fel impregnata in piele uitandu-ma la mainile mele mici si uscate nu-mi pot imagina totusi cum? daca ar fi fost randul meu la o bucatica de soare as fi stins-o, sunt sigura. si n-am cum sa nu ma gandesc la ce am sa fac dupa ce mi se stinge si soarele si mi se topeste si gheata. pot spune cu mana pe inima ca n-am idee.

cateva dintre cuvintele pe care le aveam au inceput sa-si ascunda cateva litere, altele cateva sunete si-mi schimba cu nesimtire sensul propozitiilor. ma trezesc spunand ca vreau, ca imi doresc, ca mi-ar placea, ca pot si ca stiu. si dupa ce le-am spus prinde-le daca ma poti. fug ca niste nebune, se aseaza pe umerii tai si incep sa-ti sopteasca. si nu e ca si cum n-ar fi cuvintele mele, pentru ca sunt, si stiu ca sunt doar ca stiu ca pot fi ascutite sau prea moi cateodata. stiu ca se pot strecura pana in locuri din mintea ta in care nu vrei sa ma intalnesti tocmai pe mine. si stiu asta pentru ca sa stii ca si cuvintele tale imi fac mie acelasi lucru...

o usa in nisip

2008-06-22T08:58:00.000-07:00

n-am putut sa mai scriu. am vrut sa scriu ieri dar nu vedeam tastatura si as vrea sa scriu azi dar cred ca am adormit deja. nu stiu ce se intampla mai departe, nu vreau sa-mi spui. din timp in timp imi amintesc si inghet de frica. alteori deschid ochii si ma trezesc zambind. ca si cum mi s-ar intampla ceva numai al meu si imi permit priviri ascutite si sagalnice pentru ca mi se intampla ceva despre care ei n-au habar. de fapt numai tu stii. si am sa te las doar ca azi nu stiu de ce. poate am sa stiu peste o luna, un soare si inca un pamant. pana atunci iar te-ai incuiat pe dinauntru in mintea mea si eu astept cuminte in fata usii sa ma primesti si pe mine inapoi.

maine. poimaine. in nisip.

2008-06-19T11:16:00.000-07:00

nu pot sa scriu despre asta acum. am sa-ti scriu maine sau poimaine dimineata in timp ce voi sta cu laptopul in brate pe plaja. si nimic din ceea ce va fi in jurul meu nu-mi va mai aminti de tine si de fabrica de culoare de sticla. si nu voi intampina nici o dificultate pentru ca tot ce n-am spus si tot ce-mi mai amintesc a ramas numai in mintea mea. si e public pentru ca suntem cel putin 2.

cuvintele tale. eu n-am zis nimic

2008-06-15T03:56:00.000-07:00

n-am facut-o. nu m-am dus. de fapt m-am dus si nu era nimeni pe culoare asa ca am plecat. si cand erai acolo nu ti-am spus nimic. nici nu stiu de ce.

si pentru ca tiranul nu era am inceput sa ma joc prin jur cu tot felul de lucruri mici care cresc si au tot crescut si care acum au ajuns sa se joace ele cu mine.

orice as vrea sa spun, orice as vrea sa-mi spui, nimic nu ar suna mai prost acum. poate pentru ca ploua. poate pentru ca afara e intuneric si eu am picioarele reci ca gheata. poate pentru ca m-am saturat sa te simt doar cu degetele pe tastatura, de senzatia asta imbecila ca vorbesc cu o iluzie.

sa nu vreau sa fie ultima. sa fie.

2008-05-28T04:42:00.000-07:00

sa stau cel putin 5 minute in fata usii. uite, deja imi bate inima, deja imi tremura mainile. sa bat la usa si sa o deschid foarte incet. sa nu intelegi de ce am venit. sa ma uit la tine lung si sa-ti urez o viata frumoasa. sa-mi spui ca eu sunt frumoasa. sa te intreb unde te duci. sa-mi spui ca nu te mai duci niciodata nicaieri. sa te intreb ce faci cu .... cu .... si cu .... . sa ma mai uit o data la tine lung. sa-mi zambesti. sa-ti spun mai in gluma, mai in serios sa mi le lasi mie. sa mi-o lasi pe .... , m-am imprietenit cu ea aici mai demult. sa ma uit pentru ultima oara la tine ca si cum as vrea sa te iau in brate. sa vrei sa ma iei tu pe mine in brate. sa nu te iau in brate. sa ma intorc usor ametita si ceva mai trista si sa plec. sa nu ma opresti nici de data asta.

sa fac o baie lunga. sa vreau sa fie ultima. sa nu fie...

go blind.

2008-05-25T02:12:00.000-07:00

imi este atat de greu sa inteleg de ce trebuie sa fii altcineva. si imi este atat de greu sa traiesc cu ideea asta, cu tine fiind altul. in momentul in care accept ca esti altcineva trebuie sa accept si ca nu esti in mine si trebuie sa accept si faptul ca nu am cum sa te stiu. si nu ma pot abtine, zau! ma uit in ochii aia mari si negri si cred ca stiu atat de bine... si nu stiu nimic... care dintre noi sunt eu: cea pe care o vad in ochii tai, sau cea care se afla ascunsa in ai mei?

e mai simplu cand tu nu te uiti inapoi. tu iti amintesti fara sa te uiti. o sa fac poc! o sa explodez si am sa-i spun si prietenului meu bun pe care nu l-am verbalizat. o sa-i povestesc de tine. am sa ma uit in ochii lui albastrii si am sa ii spun de ce am scris asa blogul asta, de ce nici n-a stiut ca sunt eu... pentru ca nu sunt eu... am promis ca n-am sa spun nimanui niciodata si am scris blogul asta ca sa scot tot aerul pe care l-au pompat cuvintele tale in mine. am crezut ca daca incep sa suflu o sa cobor incet si n-am sa mai fiu singura in povestea asta nebuna. si am ramas la fel de singura si tot aerul pe care il suflam se aseza sub mine ca un norisor. si nu puteam sa sar de acolo de sus, as fi cazut si as fi murit. as fi cazut in fata ochilor tai, in timp ce mergeai pe strada, tot singur si nu erai decat tu si un oras intreg. ai fi plans? ai fi mers mai departe? plansul te pune in genunchi... ai fi ingenunchiat langa mine? m-ai fi dus undeva unde sa nu-mi tulbure nimeni somnul? cum poti sa mai scrii poeziile pe care le vorbeam noi? mai poti? uite cate intrebari am pentru mine... nu ma asculti, nu vrei sa-mi raspunzi.
tac deja de 5 luni si tot imi amintesc ultimul cuvant pe care l-am spus: 'usor'. venea dupa 'somn' : 'somn usor'. si tu tot nu te-ai trezit. de-abia astept sa vorbesc din nou! am sa spun cel mai savuros 'buna dimineata' pe care l-ai auzit vreodata. hai trezeste-te...

pentru prietenul meu bun

2008-05-10T07:22:00.000-07:00

singurul lucru care ma sperie e faptul ca mi-am dat seama abia acum. si faptul ca acum ca mi-am dat seama, mi se pare ata de firesc. surprinzator e un cuvant prea mare pentru o fata atat de mica. dar e posibil ca noi doi pur si simplu sa nu mai fim de maine incolo. o sa disparem ca fumul de tigara si o sa planga alti ochii din cauza noastra. ma chinui mai mult decat am crezut ca pot suporta. iar prietenul meu bun pe care nu-l pot verbaliza nu e fericit, si stie ca nu e asa cum ar trebui sa fie dar e numai vina lui. si i-o spun aici pentru ca noi nu vorbim lucrurile serioase cand e soare sau cand ploua in timp ce fumam si ne bem cafeaua afara. totusi intr-o zi am sa-l rog sa ma ia in brate. sa ma stranga un minut, doua ca sa oftam ca doi copii cu nasul lipit de vitrina unei brutarii de cartier. nu pot sa te iau de mana dar as face-o acum. dar tu stii asta de fiecare data cand ma uit la tine

...but i cant see it that way

2008-04-27T03:00:00.000-07:00

ti-am pictat portretul direct peste chipul acela trist pe care il iubesc fara sa am vreun drept. pe de alta parte mi-e teama sa-mi verbalizez prietenul. si el are ochii frumosi, nu sunt tristi dar ii cunosc si-mi plac. sunt calzi, ii stiu nu-mi mai e frica de ei si ma bucur sa-i vad zilnic si sa ne jucam de-a doi oameni normali. totusi cateva pahare in plus sau in minus nu conteaza cateodata. mihai m-a intrebat daca sunt sigura ca sunt singura. si daca sunt, de ce? normal ca n-am stiut sa-i raspund dar e bine ca la ora aceea si in paharele acelea nu se afla nici un raspuns.
si cand credeam ca furtuna a trecut pentru ca asa am fost invatata, ca furtunile trec chiar daca ti le amintesti la nesfarsit, in mijlocul unei zile insorite cu vant usor obraznic si sens deloc ai aparut si tu. da te-am vazut dar nu m-am putut opri sa-ti vorbesc. in fond, nu asta mi-ai cerut? ti-am spus ca asta se va intampla, intr-o zi vei intalni printesa pe strada si era atata lume in jur. dar in ochii mei ai ramas tot tu, imi pare rau ca am inebunit, imi pare rau pentru amandoi. asta fac tirani, asta fac printesele.

my empire of dirt

2008-04-12T04:46:00.000-07:00

am vrut numai bine. dar n-am stiut cum. acum asa a fost dintotdeauna. era soare cand am inceput, acum au crescut copaci peste tot si cerul de iarna s-a dus. am facut o tampenie aseara, n-am vrut sa-i tulbur somnul. am abuzat de alcoolul din mine, sper ca nu te-am trezit. chiar imi pare rau.

cat despre restul, pestisorul meu auriu sper ca intelege ca n-am sa uit, dar o sa ma vindec candva. si asta pentru ca el m-a ajutat mult. a fost ceva ce a spus mai demult. l-am auzit, dar am mintit. asa ca mi-a mai spus o data in timp ce-mi mangaia parul si ma ruga sa nu indraznesc sa plang. si sa nu mai fiu proasta. si daca tot am inceput asa devreme, sa ma maturizez naibi o data pana la capat. si m-a ridicat de acolo, m-a dus afara sa beau cu oameni frumosi si buni. am facut cafea, am ras, am spus prostii, am terminat niste sticle. am plecat acasa singura si mi-am fost de ajuns...

apropo, acel ceva dracesc din mine nu e futacios, e mai degraba foarte trist si ma mananca pe dinauntru. dar nu-i nimic, n-am sa-mi dau eroii pentru fantomele lor. le am pe ale mele si sunteti superbe. multumesc

hold my hand.

2008-04-10T11:28:00.000-07:00

in fiecare metrou pe care il iau te vad prin geam. te uiti in gol, te uiti prin sticla rece la mine, zambesti in fata motivelor care ne-au adus aici. si nu esti niciodata acolo de fapt. sunt eu imagindu-mi ca te prind, ca te zaresc, ca ma apropii stiind amandoi ce ne leaga sau ce ne-a legat, ca ajung langa tine si duc incet degetul aratator spre buze zambind nu sagalnic ci mai degraba trist, ca stam in fata geamului si ne privim ca intr-o oglinda, ca te iau de mana si ne strangem la franele mai puternice, ca apoi ma intorc si cobor cu o statie inainte fara sa spun un cuvant, ca plec eu prima doar ca sa nu te mai vad plecand si a doua oara.

si in fiecare metrou, in fiecare zi, la fiecare statie inchid ochii inainte sa se deschida usile. se deschid atunci alte usi pe care intri mereu si nu mai iesi niciodata. mi-e dor de cuvintele noastre...

je me rappelle pas de tes crayons

2008-04-07T12:33:00.001-07:00

"va rog sa ma scuzati domnule, nu-mi amintesc nimic. "

stiu ca te uiti disperat in ochii mei acum si cotrobai, scormonesti, sapi, te cutremuri... credeai ca o sa recunosc ce mi-ai lasat. si am si recunoscut culoarea ochilor, paloarea fetei, fumul. dar am invatat de la tine ca ochii mei sunt frumosi si atunci cand mint. mi-as dori culoarea obrajilor inapoi, culoarea pe care o aveam intr-o joi dupamasa cand tu plecai spre o carciuma zgomotoasa si eu mai ramaneam putin la un seminar. si am venit si eu la carciuma din spate si te-am vazut acolo, m-am asezat cuminte la o alta masa si mi-am recapatat toate culorile inapoi pentru ca ma uitam la tine si-mi pareai perfect.

mi-ai furat, sau ti-am dat eu singura toate creioanele cerate. mai am unul negru, un ciot, un rest. il strangeam in pumnul meu mic in timp ce plangeam infundat si nervos si ma suparam din ce in ce mai tare pe urmele pasilor tai pe culoare, pe asfalt, prin metrou, pana undeva unde nu te mai vedeam. m-am suparat rau atunci , ma mir ca n-am topit de tot creionul asta mic. acum daca tot il mai am, sa scriem... dar zau, promit, nu-mi amintesc nimic. asa cum ai spus.

replaced with plastic and he won.

2008-04-06T11:52:00.000-07:00

i broke into your heart and i stole as much as i could. and then i walked out of there with my arms and pockets full because i had forgotten everything i ever knew about running. it was a new day and i was walking out. i still can't remember how to turn my head and look behind. seems as if it was the most complicated operation a person is to perform without a real heart. but they said plastic would do, conscience doesn't lie in blood and muscles so it isn't supposed to perform in plastic either. they said it grows along with your life and around it like ivy. it can suffocate you or keep you warm. but i allways wake up feeling like a brand new building. cold but still breathing. i for one think it's amazing. you did too. or didn't you?

enough with that now. i couldn't, though, use any of the things i stole. i found there some appreciation, some kindness, some love, a certain amount of desire, trust and hope. i haven't a clue what to do with these things and i have heard they are not to be recycled. im sorry i wore them out for no good reason. im sorry i wasn't wearing anything. most of them were not. all of them. i give them nothing though. you should know as i gave you nothing as well and you deserved more and more every day. but i dont feel a thing now and that's the biggest victory plastic ever had on me. o cheers to you, you must know yourself better i hope!

propunere indecenta in mod natural

2008-04-01T12:19:00.000-07:00

m-am simtit ca un produs. pe un raft proaspat sters de praf si aproape gol. e clar ca este cea mai proasta traducere a sentimentului de nevoie. dar poate ca nu vreau sa ai nevoie de mine asa. si eu cu ce ma hranesc?...

o sa ma tin cu tot dinadinsul de copacul asta mare dintre noi. am sa-mi infig unghiile in scoarta lui aspra si tare. am sa-mi proptesc picioarele printre radacinile lui mari si iesite la suprafata. am sa-l imbratisez si-mi voi sopti ca totul va fi bine. o sa si cred asta. si copacul n-o sa se clinteasca. copacii sunt stabili... oamenii sunt singuri.

cat de aproape? cat de departe? ...departe...

i am not that girl.

2008-03-31T11:45:00.000-07:00

i take it back. it is not me the one who shall perish here. it is my ideas, those are the fragile, delicate shadows of what i was to be to any of you. and i am not that one, the one you aim to love for what they can offer. you can only love me for what a better person loving me can make you. see, its a mirror effect you can't really escape, i wrote an essay about this. they feel like this is as much as they will ever get to love actually. but it isn't. you'll learn to give me so much of you i didn't ask for and don't diserve, that in the end you'll get to realise how much it hurts to love one like me. i'll do a miserable mistake and you'll hurt even more. i'll say i'm sorry and i miss you and you'll hurt even more. i'll mean what i say and you'll hurt even more. you are the bruised, the poor, the 'in need'...they will be there for you, i'll be there too and you will heal beautifuly, no sign of the cuts i left on the surface, but some undesirable memories and the idea that you never had me before.

what is held to be forgoten? the fact that i know. it is enough to make me feel everything millions of times worse than any of you. the reason? well, my dear, for a couple of moments you too doubt yourself, only to realise in the end it is me. i have to live with that. i have to live with my bruises, and your bruises, and his pain, and his hurt, and their memories of a fucked up girl. i wake up with myself every day. and i brush my teeth with me standing behind myself. i drink my coffee with my silly thoughts running around. i get dressed with different clothes everyday only to wear in fact all that stupid face and all my sins in these 2 otherwise empty eyes...

a reminder

2008-03-31T07:41:00.000-07:00

"I shall die here. Every inch of me shall perish. Every inch, but one. An inch. It is small and it is fragile, but it is the only thing in the world worth having. We must never lose it or give it away. We must never let them take it from us.I hope that whoever you are, you escape this place. I hope that the world turns and that things get better. But what I hope most of all is that you understand what I mean when I tell you that even though I do not know you, and even though I may never meet you, laugh with you, cry with you, or kiss you... I love you. With all my heart, I love you."

"We are told to remember the idea, not the man. Because a man can fail. He can be caught. He can be killed and forgotten. But four hundred years later an idea can still change the world. I've witnessed firsthand the power of ideas. I've seen people kill in the name of them; and die defending them. But you cannot touch an idea, cannot hold it or kiss it. An idea does not bleed, it cannot feel pain, and it does not love. And it is not an idea that I miss, it is a man. A man who made me remember. A man i will never forget."

cioburi si nimic in loc

2008-03-29T14:55:00.000-07:00

nu poti sa lipesti toate cioburile de pe drumuri. unele bucati de sticla se sparg in asa fel incat partile lipsa nu se mai pot pune decat intr-o mie de feluri gresite la loc. si la care loc pana la urma, si la locul cui in final. am sa scriu intr-una numai pentru ca astea sunt cioburile la care nu renunt. si pentru ca cioburile pe care le scriu n-au facut parte dintr-un intreg initial, n-a fost o poveste ireversibila, asta este povestea deja sparta si eu trebuie sa o pun cap la cap fara sa pot pune de fapt nimic 'la loc'.

sinceritatea e un capriciu, e o idee frumoasa care rimeaza cu identitatea. si daca te uiti la identitate ca la un al doilea capriciu esti indreptatit sa accepti imposibilitatea lor. si totusi poti sa spui ce faci, ce ai facut, ce vei face in mod necesar si ce ai vrea sa faci in continuare, dar nu vei avea niciodata la dispozitie suficiente cuvinte pentru a putea exprima unui altuia ceea ce nu stii ca simti chiar tu. ceea ce nu vrei sa stii ca simti, ceea ce simti in mod inevitabil insa, ceea ce simti fara sa fie firesc, fiind doar pur si simplu. ceea ce simti.

si am sa calc peste multe firmituri pe care n-am sa le vad. pentru ca eu merg uitandu-ma la tot felul de detalii din jurul meu pe care le retin sau nu absolut inutile, absolute, si peste tot acolo. am sa calc peste firmiturile astea din tine si nu le-am vazut inainte dar am sa le simt ca pe niste cioburi adanc infipte in talpile mele. si la fel ca si aschiile care au sarit razlet din usa pe care am trantit-o, o sa lase niste dare fara gust si fara miros pe toate podelele pe care voi pasi de acum incolo. si cioburile astea ma dor pentru ca nu sunt ale mele asa cum te doare pe tine faptul ca erau ale tale candva. as vrea sa ti le dau inapoi, crede-ma, dar asta numai pentru ca, in ciuda durerii ingrozitoare pe care mi-o provoaca, nu le merit. erau parti din tine pe care nu trebuia sa le iau...

uita tot ce ai invatat pana acum!

2008-03-28T13:27:00.001-07:00

uita tot ce ai invatat pana acum! si de data asta nu mi-o spune nimeni altcineva decat eu. uita tot, smulge-ti pielea de pe tine si radacinile contextuale din pamantul afanat al acestui oras infect, ia la pachet numai o pereche de ochi, maini, urechi si un nas, buzele lasa-le acasa. n-am sa mai scot un cuvant in viata mea, cat despre vreun sarut n-am sa mai uit niciunul pe alte buze pe care nu le cunosc. si porneste la drum. esti singura asa cum n-ai stiut vreodata ca sunt oamenii si esti pe o carare pe care chiar daca au mai fost multi inaintea ta pe tine nu te ajuta asta cu nimic. n-au lasat nimic in urma, vreun semn, indicator sau macar o firmitura cat de mica, un iz de om care a reusit.

esti singur. si nu mai stii nimic. te dor picioarele dar mergi in continuare. te dor mainile dar le intinzi ca un orb care asteapta sa ia un corp cald in brate. te dor ochii dar te uiti cat de adanc poti in orice pata de lumina sperand sa vezi mai bine. te dor urechile dar le ciulesti ascultand sfaturi peste sfaturi pe care frunze, cauciucuri sau pasi pe asfalt nu ti le vor da niciodata. te dor buzele... te ard... dar nu le-ai luat cu tine asa ca nu poti spune nimanui...

micul meu raspuns - nu!

2008-03-27T05:25:00.000-07:00

raspunsul meu va fi 'nu'. intrebarea a fost oricum inutila, era de asteptat sa nu-mi doresc sa uit. si tu trebuia sa stii ca nu pot, si ca vointa mea nu este mai presus de puterea amintirilor tale. in orice caz am renuntat cu totii si la noi si la voi si unii la ceilalti. si radem cand ne uitam in oglinzile celorlalti pentru ca stiam ca vom fi singuri si nu liberi.

casa mea de sticla, blocurile lor de beton. casa oricui, blocurile tuturor...

in termeni de placere si durere nu exista nimic rau in asta. in termeni de placere si durere nu exista si atat. nu stii ce urmeaza sa simti, daca iti va placea mai mult sa te zgarii, sa te musc, sa te ating cu varful degetelor si sa ma plimb jos pe una dintre cele mai frumoase clavicule pe care le-am atins vreodata, sau sa-ti sarut incet incheietura mainii. si atunci, daca nu stii de ce sa uit?...

usile

2008-03-24T05:31:00.000-07:00

nu pot sa inchid usi in urma mea. n-am stiut niciodata cum sa fac asta fara sa le tratesc. si la un moment dat am renuntat; le las deschise de atunci. pe asta insa o vei tranti chiar tu in urma mea. se va crapa pragul pe alocuri, vor cadea cateva aschii pe jos, altele ne vor ramane adanc infipte in palme... si nu le vom mai scoate niciodata. si tot ce voi atinge de acum, va pastra un iz de rumegus proaspat, vezi tu, usa asta incuiata a luat deja locul amprentelor mele. si o sa ma doara ingrozitor si o sa sangerez, o sa-mi fie frica de usi de acum in colo si n-am sa mai deschid vreuna prea curand pentru ca usile deschise se pot inchide oricand.

dincolo de asta poate reusesc sa deschid ochii, pleoapele se deschid si se inchid mai usor decat usile. si cand se inchid de obicei se deschid usi pe care nu le vezi cu ochii deschisi... usile pe care nu trebuie sa le mai inchizi, usile incaperilor din visele tale. imagini pe care nu le vezi, le simti si care abia atunci cand dor se apropie de frumos, sunt toate dupa usile pe care n-ai avut curajul sa le deschizi in somn.

me coucher avec...un reve carre

2008-03-23T05:09:00.001-07:00

sa ma vrei si sa nu spui nimic si atunci cand nu inteleg si plec sa fugi dupa mine doar ca sa imi spui ca n-am fost acolo...

sa iesim in oras si sa mancam capsuni la fabrica, sa fumam una, doua, trei pipe mici

sa recapitulam de ce frumosul facut e mai frumos decat frumosul pur si simplu, sa nu fim de acord

sa fim ok cu asta, mai bem o corona

sa ramanem fara capsuni in mijlocul unei intersectii goale, sa se blocheze motorul, taximetristii sunt mai beti ca noi

sa te bucuri ca ne-am gasit, sa ma bucur ca m-ai gasit

sa ne bucuram ca doi copii, sa radem la o picatura de ploaie

sa dormim in asternuturile mele negre, in patul de sub geam, sa ne trezim in toiul noptii, sa ne-o tragem fara sa scoatem o vorba, sa ne culcam din nou

sa ne trezim pe rand si sa numaram respiratiile celuilalt, sa-i privim pleoapele cum tremura, sa ne gandim la ce se uita in vis

sa vreau sa te uiti inapoi la mine in vis

la sfarsit am sa ma intreb car(r)e vis.

licurici

2008-03-22T04:06:00.000-07:00

cred ca faptul ca obosisem sa mai traiesc a lasat loc unor licurici in viata mea. nu l-am vazut venind si sincer sper sa nu fiu aici cand va dori sa plece. stiu ca pot sa vreau, tu trebuie sa afli daca pot. acum nu ma mai simt nici prea obosita de trait nici satula de murit, acum pot sa vreau. si tu nu stii, pentru ca nu ma stii, eram si eu licurici pentru unii asa cum erau altii pentrui mine. licuricii sunt cele mai frumoase intamplari pe o raza de luna de cateva alte luni bune din viata unui om care a obosit. ajung sa lumineze in diferite feluri vietile celorlalti si nu stiu daca ei stiu asta, cred totusi ca o simt pe undeva. sau pot sa si plece. ai mei plecau mereu. tu poti sa stai daca vrei, sau pot sa incerc sa te tin chiar eu. ideea e ca un astfel de gand bun si lumina calduta sunt minunate si nu stii nici asta inca, dar m-am tot trezit zambind in dimineti absurd de anoste de altfel. si cred ca ma gandeam la tine intre timp.

"unii ochi sunt acoperiti de pleoape"

2008-03-10T14:27:00.000-07:00

stii ca stau si ma uit la literele astea cumplit de nostime de pe tastatura mea si ma intreb cum parcurg ele drumul de la ganduletele mele pana la gandurile tale mai bine decat l-ar putea parcurge gandurile si atat... si daca nu stiai la ce ma gandesc acum stii. si daca nu stiai nimic, este perfect plauzibil pentru ca nici eu nu mai stiu nimic. nu stiu cine sunt oamenii astia din jurul meu si ce vor ei? sper ca nu foarte multe pentru ca nu am nimic de dat.

astazi insa cred ca am inceput sa simt ceva din nou. si nou este cuvantul cheie. si-mi doresc ca, daca va fi, sa fie simplu si frumos. desii, daca stam sa ne gandim nu prea are cum. doar e vorba de o printesa de zahar ars si de un om care fortat de prezenta ei se va transforma la un moment dat vrand nevrand intr-un tiran absolut. oricum cel mai simplu lucru pe care pot sa ti-l spun acum este ca pot sa te iubesc.

puii de ganduri

2008-03-09T08:37:00.000-07:00

incep cu o dispozitie noua, ca pictata in cer, sa rontai tot felul de gandulete inutile. gandulete este un cuvant nou, pentru puii de ganduri care nu sunt inca mari de tot si deci oarecum nevinovate pentru moment. si ma gandesc serios acum la cat de singura sunt de fapt si la cat de nebuna am reinceput sa fiu si la cat de repede mi s-au terminat happy pills-urile luna asta. si evident la faptul ca trebuie sa imi iau o noua reteta pentru inca o runda de fericire la comprimat filmat cu super-viteza pe secunda.

si am revazut culoarele de cateva saptamani incoace, l-am vazut si pe el, doar ca, mai nou mi se pare ca totul e plastic si latex transparent si stralucitor si naucitor si... oh well, fals. eu inca ma mai uit, el nu ma mai vede insa deloc. pe de alta parte avem pestisorul auriu care, convins de puterea imbatabila a metaforei si a iubitului ei aforismul, vorbeste in dodii si se pare ca n-am inteles niciodata nimic, nici chiar atunci cand folosea cele mai limpezi si mai frumoase predicate. propozitiile lui au sens numai in pahare de whiskey in timp ce eu sunt nebuna tot timpul, si cand sunt treaza si cand reusesc sa ma ametesc - adica tot mai greu in ultima vreme-. anyway daca se simte cumva vreo urma de sarcasm in tonul meu este, sa stii, ceva incurabil. umbra de luciditate de care avea nevoie textul asta din care n-ai sa intelegi nimic, sper...

acid-atentie pericol de arte

2008-03-08T04:57:00.000-08:00

http://www.youtube.com/watch?v=Ag-_SOihwwg&feature=related

o sumedenie de imagini care ar putea foarte bine sa nu aiba nici un sens anume se deruleaza cu un debit mai mult decat copios in spatele ochilor mei rosii. mi-am dat seama ca in spate pentru ca la un moment dat am inchis ochii si imaginile erau tot acolo. este efectul noptilor de nesomn si al substantelor tamaduitoare de moment sau momente. sau ma rog, in alte cuvinte m-am fript la cap. dar baiatul asta e genial...

restart

2008-03-05T05:11:00.000-08:00

viteza cu care aerul rece impinge cocoloasele de hartie pe care ne-am scris este uluitoare. parca simt si acum privirea aia arzandu-mi sprancenele. parca vad si acum o mie de feluri in care ti-ar placea sa ma sfasii in ochii tai adanci si durerosi. parca n-ar fi frumos sa nu fie nimic in spatele tau? crezi ca n-am stii ce sa ne spunem? crezi ca nu mi-ai mai spune nimic? crezi ca n-as asculta, nu?

a fost fabulos, felul in care m-ai pocnit, felul in care asta mi-a resetat toate functiile dragostei, felul in care m-am dezindragostit de mine vazand ce a facut dragostea mea din tine. nu a fost vina mea, stii bine. eu trebuie insa sa aflu asta. trebuie sa-mi dau restart si nu stiu ce va insemna asta mai departe. sincer, sper sa nu-mi mai amintesc niciodata zilele astea. i'd never lose something rather than give it away. i almost lost myself, and i'm scared so i'm giving myself away while it's still an option.

desene dezanimate

2008-02-21T21:01:00.000-08:00

astazi ne-am acoperit privirile cu multe cioburi mici si negre. si totusi tu vedeai totul in timp ce eu nu te mai vedeam pe tine.

cum sa mai scriu ceva pe blogul asta cand nu reusesc sa mai simt nimic deja de cateva saptamani... aranjez mese, intretin corpuri, bat covoare, plec ma duc si nu ma intorc nicaieri vreodata. nu puteti spune nici un cuvant pe care sa vreau sa-l ascult, nici n-am sa va vad facand vreun lucru pe care sa mi-l doresc si eu. dar va aud si va vad in continuare, e ca un fel de viata postmortem intr-un desen animat bunicel pentru un auditoriu format din copii de pana in 41 de ani dar mai mult decat mediocru si stupid pentru personajele sale triste si caricaturale. enjoy, tocmai s-a terminat episodul -07.

chestii simple si misto - lipsa pe furis

2008-02-19T23:00:00.000-08:00

ce s-a intamplat cu toate lucrurile simple si misto? si daca s-au dus in alta parte cum le mai gasesti? unde sunt? unde esti?

da, adevarul este ca noi nu suntem deloc simpli si de cele mai multe ori nici misto. incerc sa nu ma simt asa, sa nu ma gandesc la tot felul de tampenii care mi-au intrat in reflex dar uite ca printesa nu mai e, tirani sunt peste tot si... m-am cam saturat asa... amuzant accent ai pus pe relatia noastra strict 'profesionala' cu lipsa pe furis. amuzant, dar n-am sa vin la toamna. se va rezolva acum si de tot eventual.

pana una alta cred ca motivul pentru care ma simt mizerabil acum este vanitatea cu care imi place sa il fac fericit pe omul de langa mine. in timp ce pe el il chinui de fapt. si este ironica naturaletea cu care absentez cateodata din viata noastra si merg pe alte drumuri pentru ca de fiecare data cand ma gandesc la ce animal sunt incep sa plang. de fiecare data cand imi amintesc cat de bestie pot sa fiu cu ceilalti fata de el incep sa urlu de durere. si chit ca mi se opreste inima-n loc si respiratia in cosul pieptului gasesc de fiecare data obraznicia necesara unui nou drum. dupa care ma intorc din drum. si nu ma mai uit in urma...

o cunosteam foarte bine pe vremea cand avea contur

2008-02-16T13:36:00.000-08:00

ma gandeam azi dimineata pe la ora 4:27. in loc sa dorm, ma uitam pe geam si ma gandeam la ce mi-a spus pestisorul meu auriu: 'esti mereu intre ratiune si iubire. si ratiunea distruge totul'. ma gandeam ca pestisorul greseste grav. nu te poti imparti intre tine si tine pentru ca tu esti o unitate indivizibila de fum caldut.

si avea o steluta cu ochii care se uita la mine in timp trageam din pipa micuta si calda. am ridicat ochii din pamant sa privesc in fata prin parbriz si am vazut o umbra pe care o

cunosteam foarte bine pe vremea cand avea contur. am ridicat ochii si mai sus si am vazut tavanul acela mare si negru spart ca si mine care cernea ca printr-o sita picaturi de vata de zahar foarte mici si reci. in drumul lor catre pamant se opreau putin in parul meu cret si eu le topeam fara sa stiu si fara sa vreau. cand am ajuns acasa si am incercat sa le scutur intr-un pahar n-am mai reusit sa storc decat o lacrima si nu venea din par. cazuse ca o toanta chiar din ochiul meu stang si verde pentru ca nu s-a tinut tare. m-am mai uitat cateva secunde la ea fara sa simt nimic deosebit. si m-am dus in pat sa ma uit pe geam si sa ma gandesc ca tu esti o unitate indivizibila de fum caldut.

aminteste-ti ca esti singur chiar daca si ei viseaza

2008-02-13T23:15:00.000-08:00

motto-ul zilei va fi dedicatia unui om care nu ma cunoaste dar care a spus totul despre mine pe prima pagina a unei carti superbe scrisa tot de el: pentru monica, care viseaza f. frumos chiar si atunci cand pare ca face altceva...

adevarul despre povesti nu exista. cred ca asa ar fi fost corect sa inchei, nu? sa fi inceput sfarsitul cu o fraza in care sa va zic ca de fapt singurul adevar despre povesti este ca incep si se termina. dar asta n-are nici un sens, pentru ca tot ce incerc eu sa dovedesc aici este ca de fapt povestile nu au cum sa existe in spatiu si timp, pentru ca ele nu exista si atat. sunt doar povesti... le spui, le gandesti, le traieste insa o parte din tine pe care n-o poti cunoaste, controla, prezenta celorlalti, o parte din tine despre care nu vei stii niciodata in ce masura esti tot tu de fapt. e cred cel mai periculos artificiu al inteligentei umane. si este exact singura si cea mai puternica dovada a faptului ca nu suntm decat asta, decat imaginatie, senzatii intelectuale de cea mai mare finete si acuratete fiind in fond tot fructul unei impresii si nimic mai mult. nu exista decat mintea ta bolnava printesa draga...printesa insasi este insa mintea MEA bolnava.

dar n-am sa melodramatizez asta. ramai cu tot felul de franturi ale puzzle-ului tau mental complet separat de lumea asta grozava in care dormi si te trezesti dar nu visezi, in care faci mult sex dar nu ai orgasm, in care mananci dar nu ti-a fost vreodata pofta, in care torni whiskey in tine dar nu te imbeti vreodata, si la sfarsit le pui cap la cap. in final, amintindu-ti de mintea ta delicioasa ti se face pofta de visul unui orgasm in bratele caruia se te arunci cuprinsa de beatitudine. si abia atunci e frumos. aminteste-ti ca esti singur, o sa te ajute sa traiesti langa ceilalti si visele sau vietile lor.

i dont see what anyone can see in anyone else but you

2008-02-12T03:36:00.000-08:00

vreau sa scriu acum despre orice altceva imi vine in minte. mai sunt cateva zile lungi. trebuie sa scriu despre furculite si ierarhii ale servetelelor pe masa, farfurii goale, farfurii sparte, pahare, si apoi sa ma uit cum cineva le da viata. asta am facut si cu tine. te-am scris, gol si spart, si acum plec si sper sa vina o femeie frumoasa si sa-ti dea viata pe care cuvintele mele au ascuns-o. n-am sa fiu eu acolo. eu raman pe culoarele mele intortocheate si stramte, reci si umede ca niste obraji pe care curg mereu aceleasi lacrimi. si daca ma uit in spate si daca ma uit in fata vad acelasi lucru, albastru verzui, ochii printesei care s-a spart intr-un balon de sapun. nu vreau sa zgarii si sa smulgi nimic, .... . vreau sa ma lasi sa plec, nu sa fug.

daca am vreun drept, tiranul sunt tot eu. n-ai fost niciodata tu. tu nici n-ai fost, nu? ochii tai mari si negri, o umbra si tot ai mei erau. si apoi fumul, un pachet pe zi si ceata obisnuita, condens stupid, nimic mai mult. si o umbra, doi ochi, cateva fumuri... putem sa fiu eu foarte bine.

if you lost something rather than give it away...let me walk away

2008-02-11T01:01:00.000-08:00

moon's liying low in the sky, forcing everything glass to shine...

ma gandeam ca ar fi un moment bun sa transform tiranul intr-un suc de piersici, si sa-l dau pe gat ca pe 100 de whiskey, si sa-l pastrez in mine ca pe un sacrificiu si o durere pe care le merit si le gust dintr-un trecut mereu pe data viitoare. but dont walk away, dont walk this way...

si totusi, printre pasii clocotind ca tocurile pe podeaua de sticla a oricarui vis care se respecta, ii aud spunand mereu ca if we walk away, they walk away si totusi nu ne intoarcem nici macar ca sa ne uitam in urma. asa ca plecam chiar daca nu stim unde, si parasim chiar daca niciunul n-a apucat sa vada pe cine. asta e parasitul lucrurilor, nicidecum mersul lor. iar asta era ce am lasat in spate, in cazul in care ne gandim vreo clipa sa ne uitam in urma pe viitor.

house of glass

2008-02-09T14:40:00.000-08:00

printesa si tiranul. nu-i mai vad. tag-uri: sticla, fum, budinca, fulgi, nepotrivit, neterminat... coltul ala din mintea mea in care dormi acum o sa devina umed si rece candva, o sa fie intuneric si o sa miroasa a apa siroind pe niste vechi pereti de sticla rece. eu am sa ma intind langa tine si am sa incerc sa te iau in brate si sa te incalzesc. ma voi speria cumplit cand am sa observ faptul ca si tu ramai rece ca podeaua si peretii nostrii. si cel mai trist va fi cand, stand langa tine acolo pe jos, ma vei raci si pe mine...

mai tii minte casa noastra cu pereti de sticla? de aici a inceput totul, ecran mare sau proiector? si unde am putea proiecta filmele intr-o casa cu pereti de sticla?... tiranul a spus pe tavan, stam in pat si ne uitam la filme pe tavan. nu am duce lipsa de intimitate pana la urma sa stii, pentru ca ti-am mai zis, perspectiva e inversul. ar duce insa lumea lipsa de intimitate in fata ochilor nostrii mari, tristi si curiosi...

in toata povestea asta de clestar niciunul dintre noi nu s-a mai gandit la faptul ca sticla se sparge. in mintea mea, coltul ala in care dormi acum, peretii nu sunt de sticla. poti face ce vrei, e ca si cum te-ai fi incuiat pe dinauntru, eu nu vad nimic, nu pot sa opresc nimic, tu te joci si desenezi povesti din fumul de tigara, iar eu le traiesc in vise din abur de prajituri.

die hard 4 another day

2008-02-09T04:14:00.000-08:00

printesa inca mai scrie. trebuie sa-mi iau tigari, pentru ca trebuie sa fumez. si trebuie sa fumez ca sa am o alta ocupatie in fara de cea care imi vine acum in minte: sa-mi smulg pielea de pe mine de durere. desii, daca mai tii minte am mai facut asta o data...cand am incercat ca o proasta ce sunt sa te smulg chiar pe tine.
capitolul asta se termina...prost. pentru ca nu stie cum sa inceapa.
fara poze azi. pana maine...

minus eu.

2008-02-06T04:53:00.000-08:00

si acum am sa ma indrept catre toate lucrurile care mi-au facut rau vreodata. sa ma chinui pentru ca asta merit si inainte sa plec sa le multumesc pentru orgasme si pentru lacrimi. n-am sa fac diferenta pentru ca nu conteaza. si la sfarsitul fiecarei zile am sa fac o baie lunga pe care am sa ma bazez ca-mi va spala atingerea lor de pe corpul meu. de acum in colo am sa te caut numai pe tine sau pe cineva ca tine. si pana atunci echivalez sexul cu dragostea si dragostea cu sexul si viata cu dragostea si cu sexul. si e o porcarie pentru ca se iese de fiecare data pe minus. minus eu.

dar s-a intamplat deja. mi-a venit sa plang si in timp ce si de cateva ori dupa. si daca n-am mai vrut a doua oara este pentru ca stiam ca n-am sa ma mai pot abtine si in loc de orgasm am sa izbucnesc in hohote de plans. lacrimile mi s-ar fi rostogolit pe obraji in jos pana ar fi ajuns pe umarul lui stang. si poate nici atunci... nici atunci nu si-ar fi dat seama. s-ar fi jucat in continuare cu sfarcurile mele usor amuzat de intorsatura placuta pe care au luat-o lucurile. a fost grozav dar eu sunt defecta.

sunt atat de obosita incat nici macar nu-mi mai amintesc cum ma cheama. m-au extenuat toate gandurile tale. m-au extenuat toate jointurile goale, toate paharele de whiskey, toata vodca si tot suflul pe care acum nu-l mai am. a fost cel mai grozav moment din viata mea. si de fapt de-abia asteptam sa intru in biroul ala. a fost un examen minunat. si s-a terminat. si acum trebuie sa cred ca ai fost pur si simplu beat si singur. nu prea conta daca eram eu sau ea de fapt. dar eram eu. si erai tu. si eu sunt in continuare… I’m broken. probabil ca voi avea adresa aceasta la status din cand in cand. am inceput un blog. n-am vrut de fapt, cred ca a inceput mai mult de unul singur. oricum...fabulez...http://jemecoucheaveclemonde.blogspot.com/

dincolo de nicaieri si in mijlocul furtunii

2008-02-04T23:44:00.000-08:00

suntem in mijlocul unei furtuni de iarna in timp ce ochii tai negri ma privesc ca si cum as fi o sculptura in sticla. trec pe langa mine siruri de fulgi reci si mici si albastrii veseli ca e frig, sinceri cu cerul din care tocmai au cazut, nerabdatori sa se topeasca in lacrimile mele caldute. ma uit si eu la tine dar nu mai vad nimic dincolo de perdeaua de fulgi de sticla. ma uit si dupa tine in zare si totul e alb nicaieri ochii tai adanci si negri, nicaieri fumul amarui al tigarilor tale. nicaieri... la geamul asta am sa stau si am sa astept dimineata, am sa astept sa se opreasca ninsoarea si sa pot vedea dincolo de nicaieri si de alb. priveste-ma tu in schimb in continuare cum ma uit disperata pe geamuri, prin geamuri, la ninsoare prin ninsoare la cerul albastru cu alb, cum intreb fulgii grabiti si bezmetici daca ei te-au vazut, ce faceai, esti bine, dormi ca un copil acum?...

m-am obisnuit sa clipocesc tastelea astea tot timpul si le apas parca sperand ca se aude suficient de tare ce vreau sa spun, ca trece si de ninsoare si de tot. si acum simt totusi nevoia sa ma opresc o data cu toate stelutele de gheata care mi-au murit pe obraji. vreau sa omor si eu printesa din mine. invat ca un copil ce sunt, sa iubesc alte lucruri, asta e mersul, nu?... si decupez in final tiranul de pe colturile patratului meu. si incep sa prind forma...unui cerculet micut, simpatic si tragic ca un clovn intr-o zi de primavara in care incepe sa ninga. uita-te la mine acum si vezi ca va trebui sa tii minte corpul cald si privirea pe care le-ai adormit in tine ca sa ma mai vezi vreodata...

the scientist

2008-02-03T04:16:00.000-08:00

E dureros tocmai pentru ca tu esti aici si eu sunt acolo. E dureros pentru ca toate cuvintele astea ti-au mai fost spuse de o mie de ori. E dureros pentru ca si eu le-am mai spus. E dureros pentru ca pana acum cand le spuneam nu simteam nimic. E dureros pentru ca ma resemnez si eu nu fac asta niciodata. E dureros pentru ca nu-ti mai pot spune nimic. E dureros pentru ca nu stiu exact dar am impresia ca in coltul ala din mintea mea in care dormi acum e intuneric. E dureros pentru ca atunci cand ma uit la tine te vad. E dureros pentru ca exista un decalaj de 20 de ani nenorocit intre cele doua iluzii. E dureros pentru ca avem impresia ca ne-am obisnuit intr-atat cu cuvintele astea incat acum pare ca nu inseamna de fapt nimic. E dureros pentru ca mi-e teama ca cel mai rau lucru pe care mi l-ai putea face ar fi sa uiti. E dureros pentru ca s-ar putea sa mi se intample si mie. E dureros pentru ca n-o sa uitam totusi chiar tot. pentru ca nu s-a intamplat chiar tot. e dureros pentru ca vreau sa te ating, sa te mangai cu mainile mele mici de copil, sa te sarut cu buzele astea calde si singure, sa te strang in bratele mele subtiri, sa nu-ti mai dau drumul niciodata. E dureros pentru ca nu am voie sa fac asta. Pentru ca nu-mi vei da voie sa fac asta. E dureros pentru ca li se va parea murdar si lipsit de scrupule si absurd si imposibil. E dureros pentru ca noi stim ca de fapt nu e asa. E dureros pentru ca stiu ca te doare si pe tine macar putin. E dureros pentru ca banuiesc ca acum iti faci procese de constiinta si crezi ca tu esti vinovat pentru faptul ca lumea traieste cu ochii inchisi. E dureros pentru ca te simti prost acum, pentru ca te simti descoperit, pentru ca probabil crezi ca ai facut ceva rau. E dureros pentru ca daca tu te simti asa eu voi ma voi simti ca si cum as fi intrecut limita. Si limita mea stiu bine ca nu e asta. E dureros pentru ca pe corpul meu gol n-a ajuns nici un semn de-ale tale. E dureros pentru ca te vreau. E dureros pentru ca e nepotrivit si totusi avem ochii la fel de mari si de tristi si de plini de lacate. Si e dureros pentru ca lacatele din ochii mei le-ai pus chiar tu.
Capitolul asta incepe prost pentru ca nu va avea niciodata sfarsit. Si pentru ca nu mai e de mult timp doar un capitol. Asta e povestea. ‘Ziua cauti adevarul, noaptea cauti printesa’ Jack Fitzgerald. Noptile sunt lungi, sunt reci, e ceata, e fum si mult alcool. Ai zice ca nu e un mediu in care o printesa sa poata supravietui. Dar pana la urma toate chestiile astea creioneaza iluzia printesei asa cum o vrei tu. Ceea ce la lumina zilei e fals, sau neclar. Ziua e o transa lucida, plina de muci, zapada si alti oameni. Noaptea e doar printesa si ceata ei… printesa asta o sa-ti bantuie toate noptile de acum in colo, .... . Ai sa zgarii ca prin vis cearceafurile reci in care te culci. Ai sa rupi, ai sa distrugi. Ai sa adormi singur. Si la un moment dat ai sa vezi printesa pe strada, ziua in amiaza mare cum se va uita la tine cu ochii ei mari de gheata verzuie si n-o sa-si mai aminteasca nimic… o sa incerce sa traverseze pe partea celalalta pentru ca strainul asta superb o fixeaza, o tintuieste cu privirea lui ascutita de obisnuinta si decupata de oamenii din jurul lui. Si o sa vina o masina mai mica sau mai mare, care in loc sa o loveasca o sa o sparga ca pe un balon de sapun. Si atunci ai sa te arunci tu in gol. Si o sa ma uiti pe toata, mai putin mainile pe care nu le-ai strans, buzele pe care nu le-ai sarutat, bratele care nu te-au cuprins, corpul cald si privirea pe care le-ai adormit in tine…

copilul din el, copilul din mine.

2008-02-02T00:17:00.000-08:00

'tu esti un copil, eu nu. nu e nici rau, nici bine, e doar nepotrivit.' si chiar daca printesa nu e un copil, e tot nepotrivit. ea tace, pentru prima oara de cand au inceput sa-si scrie pe geamuri, ea il asculta cuminte si trista si tace. tiranul a rugat-o sa-si gaseasca o perdea. a promis ca va face acelasi lucru. dar printesa tace. nu-si va acoperi nicicand geamurile. sunt singura fereastra catre altceva pe care o are. nu este destul de mare incat sa traiasca singura si nici el n-ar trebui sa fie. insa tiranul ei s-a obisnuit sa-si aduca aminte. si in seara asta acum trei saptamani nu a putut sa mai taca, asa cum nu a putut nici sa traga pereaua peste geamul care ii despartea. asa ca a ramas acolo cu ochii lui mari si tigarile lui amare si i-a scris in continuare toata noaptea incercand sa o adoarma. vedea cum lacrimi sarate si mici curg pe sticla si nu reusea sa le opreasca in nici un fel.

'nu stiu, as vrea sa te adorm, incet, sa te adorm si sa plec, nu sa fug... si a doua zi mi-ar placea sa te vad si sa ma uit in ochii tai si sa vad ca nu-ti amintesti nimic'.

in felul lui, tiranul a incercat sa-si apere printesa de lucrul care pe el il doare cel mai mult, considerand ca printesa copila o sa stie sa uite asa cum fac copii deseori. calculul a fost gresit l-am rugat sa nu-mi mai ceara sa uit. si i-am promis ca am sa trag totusi o perdea peste geamul ala. insa am pastrat fiecare bucatica din el pe care a lasat-o neglijent in cuvintele-amprente de pe geamuri. si ma doare tot, dar cuvintele acelea sunt numai ale mele.

ochii ei mari si mainile ei mici printre cearceafuri, perne si pisici

2008-02-01T15:07:00.000-08:00

printesa a obosit. refuza sa doarma de cateva saptamani incoace de frica viselor si a trezirii. prefera sa nu mai doarma niciodata, sa-si aduca aminte un singur vis toata viata si sa nu se mai trezeasca vreodata singura intr-un pat gol si rece. bea, viseaza, fumeaza intr-una, activitatii deloc potrivite unei printese. in curand nu va mai ramane nimic din ea, numai visele, nesomnul si amintirile fara nici un trecut.

ce face tiranul in timpul asta? scrie despre ochii albastrii, inversuri paralele (carora pentru ceilalti le spune 'universuri'), molecule si materii intunecate. cu alte cuvinte acele 'questions of science' mult mai tacute decat povestile ei despre nimic. tiranul in timpul asta probabil fumeaza mult si el. n-am de unde sa stiu exact pentru ca n-am mai vazut de mult fumul in locul in care culoarele lor de sticla se inoada. geamul ei este insa in continuare aburit de aerul cald care iese din nasul ei inca lipit de sticla rece... n-am sa renunt niciodata la ideea ca pot topi zidurile astea transparente!

daca ar gasi-o cuibarita in patul lui mare intr-o dimineata lunga si mahmura?... ar simti inca din momentul in care incepe sa rasuceasca cheia rece in usa de la intrare mirosul de crema de zahar ars cu caise pe care il lasa in urma ei orice printesa de zahar pudra?... ar stii ca astazi mainile ei mici si ochii ei mari il asteapta printre cearceafuri, perne si pisici?...

amintiri obisnuite de pe acelasi culoar de sticla

2008-01-31T05:08:00.000-08:00

cineva a intrebat ce s-ar intampla dincolo de sticla? ce-ar fi daca s-ar intalni pe acelasi culoar? cineva ii iubeste deja fara sa-i cunoasca. si printesa iubeste fara sa cunoasca.

nu stiu ce s-ar intampla daca s-ar trezi amandoi pe acelasi culoar. nu pot sa povestesc asta desii mi-am imaginat-o de o mie si una de nopti incoace. si chiar daca pot sa visez asa, nu pot sa traiesc asa. singurul lucru care nu ma mai doare acum este blogul asta. pentru ca aici ei nu se intalnesc. asta este inversul paralel pe care vroiai sa-l construiesti intr-o vineri noapte pe la 2:30 in timp ce lacrimi mari de printesa picurau anapoda pe tastatura. aici nu se intalnesc si nu se pot uri. nu te-as fi putut uri oricum vreodata... asta asa ca sa stii ca n-ar trebui sa-ti fie frica nici de mine, nici de tine. asta asa ca sa stiti ca si tiranilor le este frica. si ca sa stiti si ca printesele nu fac rau. si ca sa stiti ca povestea asta este infricosatoare si rea nu pentru ca ar fi despre creme de zahar ars si ochii mari si negri, ci pentru ca este despre voi...

scriu asta acum nu ca sa nu uit, ci pentru ca nu pot sa uit. "nu te uita la mine. de fiecare data cand ma privesti am impresia ca ochii tai imi ard sprancenele. si cum suntem cu totii facuti din hartie glasata de diferite culori, reusesti sa provoci in mine tot felul de incendii vulgare. pun pariu ca nu te clinteste asta. stiu, pentru ca nu ma crezi. tu esti de gheata. crezi ca nu poti sa dai foc nimanui..." printesa stia de la inceput ca tiranul ei e obisnuit sa-si aduca aminte.

questions of science, science and progress, do not speak as loud as we did...

2008-01-30T00:32:00.000-08:00

cele doua personaje ale povestii mele se privesc tot timpul. aburesc geamurile si apoi scriu cu degetele pe sticla tot felul de bazaconii si de nimicuri pana aproape de dimineata. isi povestesc toate mandarinele, toate paharele de vin, toate prajiturile, trufele si cateodata in lipsa de altceva, toate cremele de whiskey. zambesc dorindu-si poate sa rada si sa-si atinga buricele degetelor. din cauza imposibilitatii pentru mine acum pielea lui e limpede si rece ca sticla... probabil ca intr-un invers paralel ne-am putea simti, aici se simt numai ei care din pacate nu pot face altceva decat sa ne scrie...

cele doua personaje ale povestii mele nu se cunosc decat de o saptamana alungita in timp ca o alunita supranaturala. nici n-ar putea vorbi despre lucrurile serioase, ar fi fortat. cat de mult mai mult inseamna toate firmiturile de intamplari mai degraba decat povestile lungi si serioase despre nici unul dintre noi de fapt...

asa-i ca nici n-ai simtit? cand a inceput familiaritatea sa se transforme intr-un fior caldut, intr-un gand, intr-o intrebare blanda si grijulie. cand ma doare spatele si ma intind si raman cu ochii la ecran si te privesc zambind si stiu ca n-ai sa dispari niciodata pentru ca te-am rugat sa ma astepti un minut sa-mi revin. si ma astepti. si apoi ma rogi sa dorm, sa visez si sa uit...

acum rad ca un copil la o bucata de soare.

2008-01-29T05:28:00.000-08:00

m-a vazut. acum stiu ca m-a vazut. ma vedea tot timpul dar prin sticla emotiile nu se traduc. ma vedea cum imi lipesc nasul, buzele si pieptul de geamurile dintre noi si cu vroiam sa topesc toata lumea asta transparenta. ma vedea cum ma lupt cu cioburile pe care ar fi trebuit sa calc. mi-as fi inrosit de sange talpile mici si goale. n-as fi simtit nimic, i-am zis. nu mai fuma asa mult, o sa fie bine.

oricum ideea era ca printesa accepta cateodata cu placere sa se chinuie pentru ca ea va crede mereu ca are de ce. atata timp cat el o priveste ceva arde si poate candva se vor topi si peretii de sticla dintre ei. o bucata de soare ar rezolva problema, dar cum sa rupi asa ceva? e ca si cum te-ai juca de-a va-ti ascunselea cu privirea unei printese... acum sunt, maine n-am fost niciodata, nu-mi mai amintesc. nu-i nimic, va spune el in continuare, oricum de maine incepem sa uitam.

problema nu e in ochii nostrii. problema ar putea fi alti ochii de fapt. nu doar noi suntem inchisi in privirile cu care ne descifram unul pe altul. si ei au ochii cu care privesc prin sticla si se uita la noi si la altii, se uita peste tot si cred ca stiu tot ce vad. dar sticla nu traduce emotii. oamenii le traduc...

un kilogram de mandarine versus trufe: ce ar insemna asta pentru ochii lor de sticla?... pentru noi inseamna o duminica seara, pentru ei gusturi diferite.

inversul paralel.

2008-01-28T23:23:00.000-08:00

timpul e o prostie. iar chipurile noastre la fel. totusi printesa s-a putut indragosti de niste ochii si tiranul si-ar fi dorit sa iubeasca o iluzie. timpul ramane totusi o prostie. amintirile, e impropriu sa spul ca 'le ai', nu, cateodata se intampla sa-ti amintesti ceva. si nu poti face asta decat acum. n-ai fi putut sa-ti amintesti ieri... printesa pe de alta parte, nu-si mai poate aminti nimic vreodata.

'tu esti un copil!' the scientist isn't. cap ou pas cap? pas cette fois la. deocamdata suntem in universul paralel pe care nu-l putem construi prin culoarele de sticla. e ciudat ca numai un tiran sau o budinca ar putea descifra texele astea. si ei doi sunt cele doua persoane care nu vor citi niciodata blogul asta. nici tiranul si nici budinca nu au acces la viata in afara universului paralel. si acolo nu avem inca bloguri. lucrurile merg asa: ei traiesc, eu ma uit prin sticla si ii scriu. iar tu... mi-ar placea ca tu sa citesti...

se prea poate ca lucrurile sa se rastoarne. cateodata se mai intampla si asta. printre asemenea lucruri se afla si universul lor paralel, si culoarele noastre de sticla. daca se rastoarna, o sa ne trezim intr-un blog in care am putea face orice iar ei ar fi prinsi intre peretii de sticla ai unei lumi in care nu poti face de fapt nimic. oare cum s-ar termina povestea asta daca ne-ar scrie ei pe noi for a chance?... the scientist would stop reading, the princess will start breathing..

principiul preventiv al culoarelor de sticla

2008-01-28T06:35:00.000-08:00

printesa si tiranul se vad in fiecare zi dar nu vorbesc niciodata. ficare dintre ei are lumea lui intesata de culoare de sticla pe care sa paseasca. culoarele se inoada intre cele doua lumi dar nu comunica. numai dragostea merge pe principiul vaselor comunicante. viata merge de una singura si de obicei in gol.

anumite aspecte ale realitatilor in care se inchid fiecare dintre cei doi se aseamana din multe puncte de vedere. si in plus se pot vedea din absolut orice punct. exista o zona in care culoarele sunt paralele. atunci cand se intampla sa se zareasca in departare fumul tigarilor lui, printesa isi propteste pieptul, buzele si nasul de sticla rece si isi urmareste absorbita strainul frumos cu fumul si ochii lui. cateodata se opreste si el. pentru cateva momente chiar am impresia ca ma vede insa de cele mai multe ori se uita de fapt prin mine si, inainte sa se intoarca si sa plece, sufla ultimul fum din tigara fix in geamul de sticla atat de ostentativ incat ma inec... imi dau lacrimile dar mi le sterg singura.

ma gandesc ca cel care a visat lumea asta cu toate culoarele ei nu s-a gandit deloc si la oameni. e frustrant sa te separe un geam transparent si absurd de omul pe care vrei sa-l imbratisezi. incerc sa aburesc geamul atat de tare incat sper sa reusesc sa-l topesc... e frustrant sa stii ca geamul ala nu a fost construit de fapt de nimeni, dar ca el e acolo ca sa evitam necesitatea construirii lui. preventiv, te iubesc. (imi doresc atat de mult sa pot spune asta. normal ca ar avea mai multa greutate daca as spune-o dupa ce ti-as fi cunoscut si suportat si nu doar intuit defectele si calitatile... )

mersul viselor cu prajituri si cioburile oglinzilor voastre rotunde

2008-01-27T12:40:00.000-08:00

sa faci ochii maaaaaaaaaari... sa te uiti la ceas si sa-l urasti, sa te uiti la geam si sa-l urasti, sa-ti privesti picioarele amortite si sa le urasti, sa-ti mirosi perna imbibata in somnul alcoolic si sa ti-o urasti, sa te uiti in oglinda si singurul lucru pe care sa-l recunosti in tine este faptul ca te urasti...

e bine sa visezi, cand visezi inseamna ca iti spui povesti pe care inca nu le stii. cosmarurile sunt povestile pe care vrei sa le uiti, visele sunt cremele de zahar ars caldute pe care le degusti la nesfarsit dar nu le mananci niciodata ca sa nu se termine. adevarul e mai crud. printesa e doar daca te straduiesti si ti-o imaginezi, daca o vezi in vis si daca vrei sa o mai visezi o data, in fiecare noapte. adevarul e acolo oricum, adevarul e acolo mereu. adevarul e ca in fiecare dimineata te trezesti, te indrepti mecanic catre filtrul de cafea si te urasti in oglinda sparta din baie. printesa e un pic inainte sa adormi, si inca putin dupa ce te scoli...

zilele ne invata sa taiem colturile patratelor pe care le iubim. ca sa nu zgarie. noptile ne invata sa ne amintim de patratele pe care le-am ucis. diminetile ne arata situatia de tot rahatul in care n-au adus zilele trecute: ne trezim cu o droaie de cercuri prost decupate care nu mai inseamna nimic. tiranul va spune ca 'macar nu zgarie', printesa se va gandi cu tristete ca nici nu le mai iubesti... nu e un pret bun nici pe termen lung, nici pe termen scurt...

inveti sa iubesti alte lucruri, cam asta e mersul...da asa e. te decupezi mereu. uiti ce ai taiat. la sfarsit e o operatiune de corectare a ego-ului nereusita. te uiti la tine si zici asta e de cand...si asta a fost cand... dar nu stii ce lpseste. sau nu te mai uiti niciodata la tine asa cum te uitai atunci. ajungi sa te uiti in oglinda si sa vezi ca singurul lucru pe care il mai recunosti in tine este faptul ca urasti cercul in care te-ai decupat...

cercurile lui zgarie mai tare ca patratele ei.

2008-01-27T01:19:00.000-08:00

O colectie intreaga de momente care mi-au ramas pe piele…poti sa te uiti la mine si sa zici: uite aici e atunci cand… si asta a fost cand… asta de unde e?... aham aham aham… e jumatate biologie si jumatate operatiune de corectare a egoului nereusita. Sunt pe jumatate tot ce mi s-a inamplat si deci am rupt cate putin si din voi… pot sa le pastrez?…
Nu sunt destul de mare sa gazduiesc atatia oameni… desii sunt dispusa sa dau tot jos de pe mine doar ca sa scot acele cateva alunite complet nereusite… niste tatuaje cu ancora in trecutul mereu foarte apropiat. Ca niste puncte negre prelungite si supranaturale la care daca te uiti dispar ca sa reapara in cele cateva minute pe care ti le amitesti inainte sa mori si sa vrei sa strigi mai lasa-ma putin….asta nu mi s-a intamplat pana la capat…inca putiiiiin!.... stii ca nu o sa te lase…

Si apoi a doua zi printesa a fost regina si apoi tarfa. Exact in ordinea asta. Dupa aceea am adormit si am uitat totul vreo 5 minute si din 5 in 5 minute. Inca mai uit, putin cate putin, mai rar dar mereu. As vrea sa mai simt macar o data lucrul asta fara sa vreau sa il uit. Sa-mi doresc sa-mi aduc aminte numai asta. Vreau o singura data sa nu ma doara cand ma musti pana la sange, si cand o saptamana 2 3 4 dupa nu pot sa-mi tin geanta pe umarul cu pricina sa nu zambesc resemnata, sa zambesc de fericire ca mi-am amintit... patratele, ti-am zis, de o mie de ori mai sincere decat cercurile...

a fost inca o data ca de fiecare data, insa usor diferit fata de celelalte dati.

2008-01-26T23:45:00.000-08:00

nu avem nici un motiv sa vorbim despre sfarsit la inceputul unei povesti. povestile noastre nu se termina niciodata pentru ca ele incep si se deruleaza backwards la nesfarsit. povestile noastre nu au nici un viitor, iar in prezent alearga nebune catre trecut, pentru ca s-au saturat sa moara in fiecare dimineata de-ale voastre. asa ca povestile astea pe care le scutur eu aici nu se termina niciodata pentru ca n-au inceput vreodata.

printesa de zahar pudra este de fapt o budincuta care a vrut sa fie autobuz cand era mica. a ajuns o fata cu ochii albastri care nu vad decat ce vor ei sa vada. tiranului nu-i stiu povestea. este evident ca nici n-as avea cum. as putea sa o inventez, dar n-as vrea sa inchid ochii ca sa mi-l fac real si de data asta. de acum in colo tiranul meu exista asa cum e el, cu tot ce nu stiu despre el, si cu tot ce pot sa vad doar in ochii lui si in felul in care isi aprinde tigarile. stiu despre el ca are doi ochii mari negri si tristi. i-am scris inainte sa-i cunosc. i-am aratat si lui, dar n-a inteles imediat. intr-unul dintre posturile viitoare va voi arata si voua. pana atunci as vrea sa te gandesti la cum ar putea o budinca de zahar ars cu caise si cu ochii albastrii sa reziste unui tiran trist si singur, cu ochii caprui?... nici n-a putut de fapt.

capitolul acesta incepe gresit. inima mea a vrut sa sara din piept. inca mai vrea. ma doare. scriu asta acum pentru ca mai tarziu nu voi mai stii ce sa spun. am sa-ti spun din cartea cu printese.

un tiran care fumeaza camel si o budinca de zahar ars cu caise

2008-01-26T23:22:00.000-08:00

am sa incep blogul asta desii nu vreau sa scriu asa in general pentru altii. dar am de spus o poveste. si cred ca merita sa iti pierzi vremea urmarind-o pentru ca tu n-ai avut asa o poveste ca a mea, sunt sigura. am sa scriu aici aproape tot ce pot sa scriu. povestile sunt povesti iar lumea e asa cum o stim. povestile se scriu in noptile cu ceata, in zilele senine si ciudate de primavara sau in dupamiezile subtiri de toamna. in fiecare zi insa povestile se trezesc de dimineata si mor in canile voastre de cafea. dupa prima inghititura tu esti viu, real, si povestea ta moare linistita pana cand te vei decide seara ca esti destul de obosit si de singur si de trist incat sa ineci un pachet de tigari in niste vodca sau whiskey. eu tin minte ce visez si cana mea de cafea e fermecata. si pot spune povesti si fara vodca sau iarba. in astea imi inec povestile...