desene dezanimate

astazi ne-am acoperit privirile cu multe cioburi mici si negre. si totusi tu vedeai totul in timp ce eu nu te mai vedeam pe tine.

cum sa mai scriu ceva pe blogul asta cand nu reusesc sa mai simt nimic deja de cateva saptamani... aranjez mese, intretin corpuri, bat covoare, plec ma duc si nu ma intorc nicaieri vreodata. nu puteti spune nici un cuvant pe care sa vreau sa-l ascult, nici n-am sa va vad facand vreun lucru pe care sa mi-l doresc si eu. dar va aud si va vad in continuare, e ca un fel de viata postmortem intr-un desen animat bunicel pentru un auditoriu format din copii de pana in 41 de ani dar mai mult decat mediocru si stupid pentru personajele sale triste si caricaturale. enjoy, tocmai s-a terminat episodul -07.

chestii simple si misto - lipsa pe furis

ce s-a intamplat cu toate lucrurile simple si misto? si daca s-au dus in alta parte cum le mai gasesti? unde sunt? unde esti?

da, adevarul este ca noi nu suntem deloc simpli si de cele mai multe ori nici misto. incerc sa nu ma simt asa, sa nu ma gandesc la tot felul de tampenii care mi-au intrat in reflex dar uite ca printesa nu mai e, tirani sunt peste tot si... m-am cam saturat asa... amuzant accent ai pus pe relatia noastra strict 'profesionala' cu lipsa pe furis. amuzant, dar n-am sa vin la toamna. se va rezolva acum si de tot eventual.

pana una alta cred ca motivul pentru care ma simt mizerabil acum este vanitatea cu care imi place sa il fac fericit pe omul de langa mine. in timp ce pe el il chinui de fapt. si este ironica naturaletea cu care absentez cateodata din viata noastra si merg pe alte drumuri pentru ca de fiecare data cand ma gandesc la ce animal sunt incep sa plang. de fiecare data cand imi amintesc cat de bestie pot sa fiu cu ceilalti fata de el incep sa urlu de durere. si chit ca mi se opreste inima-n loc si respiratia in cosul pieptului gasesc de fiecare data obraznicia necesara unui nou drum. dupa care ma intorc din drum. si nu ma mai uit in urma...

o cunosteam foarte bine pe vremea cand avea contur

ma gandeam azi dimineata pe la ora 4:27. in loc sa dorm, ma uitam pe geam si ma gandeam la ce mi-a spus pestisorul meu auriu: 'esti mereu intre ratiune si iubire. si ratiunea distruge totul'. ma gandeam ca pestisorul greseste grav. nu te poti imparti intre tine si tine pentru ca tu esti o unitate indivizibila de fum caldut.

si avea o steluta cu ochii care se uita la mine in timp trageam din pipa micuta si calda. am ridicat ochii din pamant sa privesc in fata prin parbriz si am vazut o umbra pe care o

cunosteam foarte bine pe vremea cand avea contur. am ridicat ochii si mai sus si am vazut tavanul acela mare si negru spart ca si mine care cernea ca printr-o sita picaturi de vata de zahar foarte mici si reci. in drumul lor catre pamant se opreau putin in parul meu cret si eu le topeam fara sa stiu si fara sa vreau. cand am ajuns acasa si am incercat sa le scutur intr-un pahar n-am mai reusit sa storc decat o lacrima si nu venea din par. cazuse ca o toanta chiar din ochiul meu stang si verde pentru ca nu s-a tinut tare. m-am mai uitat cateva secunde la ea fara sa simt nimic deosebit. si m-am dus in pat sa ma uit pe geam si sa ma gandesc ca tu esti o unitate indivizibila de fum caldut.

aminteste-ti ca esti singur chiar daca si ei viseaza

motto-ul zilei va fi dedicatia unui om care nu ma cunoaste dar care a spus totul despre mine pe prima pagina a unei carti superbe scrisa tot de el: pentru monica, care viseaza f. frumos chiar si atunci cand pare ca face altceva...

adevarul despre povesti nu exista. cred ca asa ar fi fost corect sa inchei, nu? sa fi inceput sfarsitul cu o fraza in care sa va zic ca de fapt singurul adevar despre povesti este ca incep si se termina. dar asta n-are nici un sens, pentru ca tot ce incerc eu sa dovedesc aici este ca de fapt povestile nu au cum sa existe in spatiu si timp, pentru ca ele nu exista si atat. sunt doar povesti... le spui, le gandesti, le traieste insa o parte din tine pe care n-o poti cunoaste, controla, prezenta celorlalti, o parte din tine despre care nu vei stii niciodata in ce masura esti tot tu de fapt. e cred cel mai periculos artificiu al inteligentei umane. si este exact singura si cea mai puternica dovada a faptului ca nu suntm decat asta, decat imaginatie, senzatii intelectuale de cea mai mare finete si acuratete fiind in fond tot fructul unei impresii si nimic mai mult. nu exista decat mintea ta bolnava printesa draga...printesa insasi este insa mintea MEA bolnava.

dar n-am sa melodramatizez asta. ramai cu tot felul de franturi ale puzzle-ului tau mental complet separat de lumea asta grozava in care dormi si te trezesti dar nu visezi, in care faci mult sex dar nu ai orgasm, in care mananci dar nu ti-a fost vreodata pofta, in care torni whiskey in tine dar nu te imbeti vreodata, si la sfarsit le pui cap la cap. in final, amintindu-ti de mintea ta delicioasa ti se face pofta de visul unui orgasm in bratele caruia se te arunci cuprinsa de beatitudine. si abia atunci e frumos. aminteste-ti ca esti singur, o sa te ajute sa traiesti langa ceilalti si visele sau vietile lor.

i dont see what anyone can see in anyone else but you

vreau sa scriu acum despre orice altceva imi vine in minte. mai sunt cateva zile lungi. trebuie sa scriu despre furculite si ierarhii ale servetelelor pe masa, farfurii goale, farfurii sparte, pahare, si apoi sa ma uit cum cineva le da viata. asta am facut si cu tine. te-am scris, gol si spart, si acum plec si sper sa vina o femeie frumoasa si sa-ti dea viata pe care cuvintele mele au ascuns-o. n-am sa fiu eu acolo. eu raman pe culoarele mele intortocheate si stramte, reci si umede ca niste obraji pe care curg mereu aceleasi lacrimi. si daca ma uit in spate si daca ma uit in fata vad acelasi lucru, albastru verzui, ochii printesei care s-a spart intr-un balon de sapun. nu vreau sa zgarii si sa smulgi nimic, .... . vreau sa ma lasi sa plec, nu sa fug.

daca am vreun drept, tiranul sunt tot eu. n-ai fost niciodata tu. tu nici n-ai fost, nu? ochii tai mari si negri, o umbra si tot ai mei erau. si apoi fumul, un pachet pe zi si ceata obisnuita, condens stupid, nimic mai mult. si o umbra, doi ochi, cateva fumuri... putem sa fiu eu foarte bine.

if you lost something rather than give it away...let me walk away

moon's liying low in the sky, forcing everything glass to shine...

ma gandeam ca ar fi un moment bun sa transform tiranul intr-un suc de piersici, si sa-l dau pe gat ca pe 100 de whiskey, si sa-l pastrez in mine ca pe un sacrificiu si o durere pe care le merit si le gust dintr-un trecut mereu pe data viitoare. but dont walk away, dont walk this way...

si totusi, printre pasii clocotind ca tocurile pe podeaua de sticla a oricarui vis care se respecta, ii aud spunand mereu ca if we walk away, they walk away si totusi nu ne intoarcem nici macar ca sa ne uitam in urma. asa ca plecam chiar daca nu stim unde, si parasim chiar daca niciunul n-a apucat sa vada pe cine. asta e parasitul lucrurilor, nicidecum mersul lor. iar asta era ce am lasat in spate, in cazul in care ne gandim vreo clipa sa ne uitam in urma pe viitor.

house of glass

printesa si tiranul. nu-i mai vad. tag-uri: sticla, fum, budinca, fulgi, nepotrivit, neterminat... coltul ala din mintea mea in care dormi acum o sa devina umed si rece candva, o sa fie intuneric si o sa miroasa a apa siroind pe niste vechi pereti de sticla rece. eu am sa ma intind langa tine si am sa incerc sa te iau in brate si sa te incalzesc. ma voi speria cumplit cand am sa observ faptul ca si tu ramai rece ca podeaua si peretii nostrii. si cel mai trist va fi cand, stand langa tine acolo pe jos, ma vei raci si pe mine...

mai tii minte casa noastra cu pereti de sticla? de aici a inceput totul, ecran mare sau proiector? si unde am putea proiecta filmele intr-o casa cu pereti de sticla?... tiranul a spus pe tavan, stam in pat si ne uitam la filme pe tavan. nu am duce lipsa de intimitate pana la urma sa stii, pentru ca ti-am mai zis, perspectiva e inversul. ar duce insa lumea lipsa de intimitate in fata ochilor nostrii mari, tristi si curiosi...

in toata povestea asta de clestar niciunul dintre noi nu s-a mai gandit la faptul ca sticla se sparge. in mintea mea, coltul ala in care dormi acum, peretii nu sunt de sticla. poti face ce vrei, e ca si cum te-ai fi incuiat pe dinauntru, eu nu vad nimic, nu pot sa opresc nimic, tu te joci si desenezi povesti din fumul de tigara, iar eu le traiesc in vise din abur de prajituri.

die hard 4 another day

printesa inca mai scrie. trebuie sa-mi iau tigari, pentru ca trebuie sa fumez. si trebuie sa fumez ca sa am o alta ocupatie in fara de cea care imi vine acum in minte: sa-mi smulg pielea de pe mine de durere. desii, daca mai tii minte am mai facut asta o data...cand am incercat ca o proasta ce sunt sa te smulg chiar pe tine.
capitolul asta se termina...prost. pentru ca nu stie cum sa inceapa.
fara poze azi. pana maine...

minus eu.

si acum am sa ma indrept catre toate lucrurile care mi-au facut rau vreodata. sa ma chinui pentru ca asta merit si inainte sa plec sa le multumesc pentru orgasme si pentru lacrimi. n-am sa fac diferenta pentru ca nu conteaza. si la sfarsitul fiecarei zile am sa fac o baie lunga pe care am sa ma bazez ca-mi va spala atingerea lor de pe corpul meu. de acum in colo am sa te caut numai pe tine sau pe cineva ca tine. si pana atunci echivalez sexul cu dragostea si dragostea cu sexul si viata cu dragostea si cu sexul. si e o porcarie pentru ca se iese de fiecare data pe minus. minus eu.

dar s-a intamplat deja. mi-a venit sa plang si in timp ce si de cateva ori dupa. si daca n-am mai vrut a doua oara este pentru ca stiam ca n-am sa ma mai pot abtine si in loc de orgasm am sa izbucnesc in hohote de plans. lacrimile mi s-ar fi rostogolit pe obraji in jos pana ar fi ajuns pe umarul lui stang. si poate nici atunci... nici atunci nu si-ar fi dat seama. s-ar fi jucat in continuare cu sfarcurile mele usor amuzat de intorsatura placuta pe care au luat-o lucurile. a fost grozav dar eu sunt defecta.

sunt atat de obosita incat nici macar nu-mi mai amintesc cum ma cheama. m-au extenuat toate gandurile tale. m-au extenuat toate jointurile goale, toate paharele de whiskey, toata vodca si tot suflul pe care acum nu-l mai am. a fost cel mai grozav moment din viata mea. si de fapt de-abia asteptam sa intru in biroul ala. a fost un examen minunat. si s-a terminat. si acum trebuie sa cred ca ai fost pur si simplu beat si singur. nu prea conta daca eram eu sau ea de fapt. dar eram eu. si erai tu. si eu sunt in continuare… I’m broken. probabil ca voi avea adresa aceasta la status din cand in cand. am inceput un blog. n-am vrut de fapt, cred ca a inceput mai mult de unul singur. oricum...fabulez...http://jemecoucheaveclemonde.blogspot.com/

dincolo de nicaieri si in mijlocul furtunii

suntem in mijlocul unei furtuni de iarna in timp ce ochii tai negri ma privesc ca si cum as fi o sculptura in sticla. trec pe langa mine siruri de fulgi reci si mici si albastrii veseli ca e frig, sinceri cu cerul din care tocmai au cazut, nerabdatori sa se topeasca in lacrimile mele caldute. ma uit si eu la tine dar nu mai vad nimic dincolo de perdeaua de fulgi de sticla. ma uit si dupa tine in zare si totul e alb nicaieri ochii tai adanci si negri, nicaieri fumul amarui al tigarilor tale. nicaieri... la geamul asta am sa stau si am sa astept dimineata, am sa astept sa se opreasca ninsoarea si sa pot vedea dincolo de nicaieri si de alb. priveste-ma tu in schimb in continuare cum ma uit disperata pe geamuri, prin geamuri, la ninsoare prin ninsoare la cerul albastru cu alb, cum intreb fulgii grabiti si bezmetici daca ei te-au vazut, ce faceai, esti bine, dormi ca un copil acum?...

m-am obisnuit sa clipocesc tastelea astea tot timpul si le apas parca sperand ca se aude suficient de tare ce vreau sa spun, ca trece si de ninsoare si de tot. si acum simt totusi nevoia sa ma opresc o data cu toate stelutele de gheata care mi-au murit pe obraji. vreau sa omor si eu printesa din mine. invat ca un copil ce sunt, sa iubesc alte lucruri, asta e mersul, nu?... si decupez in final tiranul de pe colturile patratului meu. si incep sa prind forma...unui cerculet micut, simpatic si tragic ca un clovn intr-o zi de primavara in care incepe sa ninga. uita-te la mine acum si vezi ca va trebui sa tii minte corpul cald si privirea pe care le-ai adormit in tine ca sa ma mai vezi vreodata...

the scientist

E dureros tocmai pentru ca tu esti aici si eu sunt acolo. E dureros pentru ca toate cuvintele astea ti-au mai fost spuse de o mie de ori. E dureros pentru ca si eu le-am mai spus. E dureros pentru ca pana acum cand le spuneam nu simteam nimic. E dureros pentru ca ma resemnez si eu nu fac asta niciodata. E dureros pentru ca nu-ti mai pot spune nimic. E dureros pentru ca nu stiu exact dar am impresia ca in coltul ala din mintea mea in care dormi acum e intuneric. E dureros pentru ca atunci cand ma uit la tine te vad. E dureros pentru ca exista un decalaj de 20 de ani nenorocit intre cele doua iluzii. E dureros pentru ca avem impresia ca ne-am obisnuit intr-atat cu cuvintele astea incat acum pare ca nu inseamna de fapt nimic. E dureros pentru ca mi-e teama ca cel mai rau lucru pe care mi l-ai putea face ar fi sa uiti. E dureros pentru ca s-ar putea sa mi se intample si mie. E dureros pentru ca n-o sa uitam totusi chiar tot. pentru ca nu s-a intamplat chiar tot. e dureros pentru ca vreau sa te ating, sa te mangai cu mainile mele mici de copil, sa te sarut cu buzele astea calde si singure, sa te strang in bratele mele subtiri, sa nu-ti mai dau drumul niciodata. E dureros pentru ca nu am voie sa fac asta. Pentru ca nu-mi vei da voie sa fac asta. E dureros pentru ca li se va parea murdar si lipsit de scrupule si absurd si imposibil. E dureros pentru ca noi stim ca de fapt nu e asa. E dureros pentru ca stiu ca te doare si pe tine macar putin. E dureros pentru ca banuiesc ca acum iti faci procese de constiinta si crezi ca tu esti vinovat pentru faptul ca lumea traieste cu ochii inchisi. E dureros pentru ca te simti prost acum, pentru ca te simti descoperit, pentru ca probabil crezi ca ai facut ceva rau. E dureros pentru ca daca tu te simti asa eu voi ma voi simti ca si cum as fi intrecut limita. Si limita mea stiu bine ca nu e asta. E dureros pentru ca pe corpul meu gol n-a ajuns nici un semn de-ale tale. E dureros pentru ca te vreau. E dureros pentru ca e nepotrivit si totusi avem ochii la fel de mari si de tristi si de plini de lacate. Si e dureros pentru ca lacatele din ochii mei le-ai pus chiar tu.
Capitolul asta incepe prost pentru ca nu va avea niciodata sfarsit. Si pentru ca nu mai e de mult timp doar un capitol. Asta e povestea. ‘Ziua cauti adevarul, noaptea cauti printesa’ Jack Fitzgerald. Noptile sunt lungi, sunt reci, e ceata, e fum si mult alcool. Ai zice ca nu e un mediu in care o printesa sa poata supravietui. Dar pana la urma toate chestiile astea creioneaza iluzia printesei asa cum o vrei tu. Ceea ce la lumina zilei e fals, sau neclar. Ziua e o transa lucida, plina de muci, zapada si alti oameni. Noaptea e doar printesa si ceata ei… printesa asta o sa-ti bantuie toate noptile de acum in colo, .... . Ai sa zgarii ca prin vis cearceafurile reci in care te culci. Ai sa rupi, ai sa distrugi. Ai sa adormi singur. Si la un moment dat ai sa vezi printesa pe strada, ziua in amiaza mare cum se va uita la tine cu ochii ei mari de gheata verzuie si n-o sa-si mai aminteasca nimic… o sa incerce sa traverseze pe partea celalalta pentru ca strainul asta superb o fixeaza, o tintuieste cu privirea lui ascutita de obisnuinta si decupata de oamenii din jurul lui. Si o sa vina o masina mai mica sau mai mare, care in loc sa o loveasca o sa o sparga ca pe un balon de sapun. Si atunci ai sa te arunci tu in gol. Si o sa ma uiti pe toata, mai putin mainile pe care nu le-ai strans, buzele pe care nu le-ai sarutat, bratele care nu te-au cuprins, corpul cald si privirea pe care le-ai adormit in tine…

copilul din el, copilul din mine.

'tu esti un copil, eu nu. nu e nici rau, nici bine, e doar nepotrivit.' si chiar daca printesa nu e un copil, e tot nepotrivit. ea tace, pentru prima oara de cand au inceput sa-si scrie pe geamuri, ea il asculta cuminte si trista si tace. tiranul a rugat-o sa-si gaseasca o perdea. a promis ca va face acelasi lucru. dar printesa tace. nu-si va acoperi nicicand geamurile. sunt singura fereastra catre altceva pe care o are. nu este destul de mare incat sa traiasca singura si nici el n-ar trebui sa fie. insa tiranul ei s-a obisnuit sa-si aduca aminte. si in seara asta acum trei saptamani nu a putut sa mai taca, asa cum nu a putut nici sa traga pereaua peste geamul care ii despartea. asa ca a ramas acolo cu ochii lui mari si tigarile lui amare si i-a scris in continuare toata noaptea incercand sa o adoarma. vedea cum lacrimi sarate si mici curg pe sticla si nu reusea sa le opreasca in nici un fel.

'nu stiu, as vrea sa te adorm, incet, sa te adorm si sa plec, nu sa fug... si a doua zi mi-ar placea sa te vad si sa ma uit in ochii tai si sa vad ca nu-ti amintesti nimic'.

in felul lui, tiranul a incercat sa-si apere printesa de lucrul care pe el il doare cel mai mult, considerand ca printesa copila o sa stie sa uite asa cum fac copii deseori. calculul a fost gresit l-am rugat sa nu-mi mai ceara sa uit. si i-am promis ca am sa trag totusi o perdea peste geamul ala. insa am pastrat fiecare bucatica din el pe care a lasat-o neglijent in cuvintele-amprente de pe geamuri. si ma doare tot, dar cuvintele acelea sunt numai ale mele.

ochii ei mari si mainile ei mici printre cearceafuri, perne si pisici

printesa a obosit. refuza sa doarma de cateva saptamani incoace de frica viselor si a trezirii. prefera sa nu mai doarma niciodata, sa-si aduca aminte un singur vis toata viata si sa nu se mai trezeasca vreodata singura intr-un pat gol si rece. bea, viseaza, fumeaza intr-una, activitatii deloc potrivite unei printese. in curand nu va mai ramane nimic din ea, numai visele, nesomnul si amintirile fara nici un trecut.

ce face tiranul in timpul asta? scrie despre ochii albastrii, inversuri paralele (carora pentru ceilalti le spune 'universuri'), molecule si materii intunecate. cu alte cuvinte acele 'questions of science' mult mai tacute decat povestile ei despre nimic. tiranul in timpul asta probabil fumeaza mult si el. n-am de unde sa stiu exact pentru ca n-am mai vazut de mult fumul in locul in care culoarele lor de sticla se inoada. geamul ei este insa in continuare aburit de aerul cald care iese din nasul ei inca lipit de sticla rece... n-am sa renunt niciodata la ideea ca pot topi zidurile astea transparente!

daca ar gasi-o cuibarita in patul lui mare intr-o dimineata lunga si mahmura?... ar simti inca din momentul in care incepe sa rasuceasca cheia rece in usa de la intrare mirosul de crema de zahar ars cu caise pe care il lasa in urma ei orice printesa de zahar pudra?... ar stii ca astazi mainile ei mici si ochii ei mari il asteapta printre cearceafuri, perne si pisici?...