nici un sens. text oribil. imi cer scuze.

Jucandu-ma cu fosnetul asta oribil de punga de hartie proasta si cacanie, ma gandesc ca seamana cu vocea distorsionata a unei cretine care repeta la nesfarsit acelasi cuvant. Mai e de gasit doar cuvantul. Nu sunt in stare sa vorbesc si sa tac in acelasi timp despre tine. Nu sunt in stare sa-i spun pentru ca nu-i pot arunca sacul asta cu pietre de moara pe umeri. Nu mi-a facut nimic niciodata. Nu-l cunosc, nu ma cunoaste. Ma gandeam sa-l opresc pe strada intr-o zi, preferabil ziua in care am sa-l intalnesc, si sa-l rog sa lase la o parte toate treburile din ziua respectiva. Am sa-l aduc apoi in fata laptopului astuia, prezervativul nostru fidel care inca pastreaza in el sperma cuvintelor noastre cu sex. Am sa-i arat, si am sa sper ca va stii sa-mi spuna ce inseamna miscarea aceea usoara urmata de apasarea puternica a space-bar-ului. Ce inseamna space-bar-ul, ce rol are el in text, ce rol are el in noi, ce rol are el intre cuvinte ce rol a avut vreodata intre noi… si se va uita la mine buimac si lung pentru ca va avea ochii mari si albastri, poate ca va purta chiar si ochelari, si imi va spune ca habar nu are si ma va intreba mai incet sau mai tare de ce ii spun toate astea. Eu am sa ma simt ca dracu si o sa incep sa tremur si sa plang, sa-mi cer scuze intr-un mod mai mult decat martiric si incercand sa-l rog sa uite aceasta conversatie. Probabil ca imi va spune ca nu poate. Probabil ca imi va spune ca eu trebuie sa uit si nu numai aceasta conversatie si atunci am sa stiu ca tu esti de neinteles si de neconceput si ca eu sunt complet anapoda si de altfel absolut dusa cu pluta. Nu e nimic nou in asta fratilor, asa cum imi imaginez ca zice chiar el cateodata – iti repet ca nu stiu pentru ca nu-l cunosc – atentie la neatentie! De cat timp ne stim?... fix acele 2 3 secunde in care tac, fix acele 2 3 cuvinte pe care nu le spun, fix acele 2 3 intepaturi pe care le ocolesc, fix acele 2 3 tigari pe care ti le fumez si, cum altfel decat fix acele 2 3 pahare de whiskey dupa care am curajul sa-i trimit totusi asta unui strain complet si absolut. Altul.

Te.doc

Te-am scos basma curata dintr-un sertar plin de praf si de data asta te-am crezut suficient si indubitabil cand tu de fapt erai un biet capriciu cu valentele calduroase ale unei impresii gresite. Te-am iubit cu ochii inchisi se pare, pentru ca daca ii deschideam, iubitul meu, ce de felurite alte impresii as fi dezvoltat pe marginea aceluiasi pat… si pentru final, si pentru inceput, acelasi refren capricios, asa ca nu pot sa nu ma intreb la nesfarsit cine naibii esti tu de fapt? Peretii bolanzi intre care mi se desfasoara si infasoara la loc aceleasi jinduite senzatii nu se vor molipsi nicicand desi cred ca tu vei ramane. Acelasi presupus pe care l-am iubit din toata inima si fara nici un ochii…
Ma gandesc serios la cat de ciudata privirea aia, la cat de nepotrivite cuvintele, la cat de sarace gesturile si la cat de mult mai mult fuseseram, la cat de mai departe visam si la cat de mult prea jos am cazut. Mi se pare mana cereasca sa parcurgi asemenea inaltimi dus si intors in tot atata timp cat ti-a luat tie sa urci cu varful limbii pana in podul palmei mele si mie sa ma cobor din pieptul tau cu lacrimile in pumni. Sintagma intr-o zi cat altii in 7 e un hibrid dezradacinat, intr-un pat cat o mie de altii in mult mai multe mii de paturi si tot ne prescurtam. Ne prescurtam oricum ca sa ne putem privii in oglinda. Si tu faci asta, acum si eu fac asta. Maine vom fi cu o zi mai scurti, mai rotunzi, prescurtare circulara si jenant de minutioasa a patratelor pe care le iubeam cu tot suflul ieri. Mai tii minte asta? Alegoria fantastica a ceea ce nu s-a putut... calculul gresit al probabilitatilor mai degraba decat imposibilitate si atat. Era chiar sub nasul nostru, erau litere deja alese pe tastaturile pe care scriam, erau cuvinte pe care le stiam deja, eram doi oameni care se mai vazusera in postura asta pana atunci si care invatasera de-a lungul timpului sa pastreze colturile decupate in sertare mai ascunse decat patratele insele. Si la ce nebun?... la tine. Iar nebuna eram eu.

e bine asa.

pai, da e adevarat ca n-am mai fost de ceva timp aici dar asta nu inseamna ca nu-mi apartii in continuare. asta nu inseamna ca s-a rupt cercul asta nenorocit pentru ca nu pe principiul dragostei comunicante stau culoarele alea de sticla. sticla murdara, sparta, plina de praf si zoaie, urme de maini si muci, mazga mizerabila si mucegai. e bine asa. apa se usuca tot timpul inainte de noi, e in contratimp, nu curata, nu spala, e bine asa, n-avem pacate de dat la scoala. n-avem amintiri de crescut si n-avem timp. cred ca glumea si ca cealalta coincidenta in adaos a fost doar o picatura de ulei aromat pe o foaie goala. e bine asa. nu se scrie pe foi murdare deci e bine asa. tu poti sa manjesti cu noroiul prepoderent albastru geamurile astea cat vrei, ce-am mazgalit eu pe ele e sub mucegaiul privirilor tale absente si acolo ramane. pe piele, sub piele, pe ploape si sub retina. de luat aminte si de jucat in picioare caci aniversam un an de idiocratie in cateva luni, ca ne reapucam de mancat mandarine prin alte asternuturi, de molfait trufe cu ochii in literele altcuiva, de varsat pahare de vin pe tastatura din aceiasi nervi frumosi, nervi dragi, nervi. e bine asa, nu?...