sa nu vreau sa fie ultima. sa fie.

sa stau cel putin 5 minute in fata usii. uite, deja imi bate inima, deja imi tremura mainile. sa bat la usa si sa o deschid foarte incet. sa nu intelegi de ce am venit. sa ma uit la tine lung si sa-ti urez o viata frumoasa. sa-mi spui ca eu sunt frumoasa. sa te intreb unde te duci. sa-mi spui ca nu te mai duci niciodata nicaieri. sa te intreb ce faci cu .... cu .... si cu .... . sa ma mai uit o data la tine lung. sa-mi zambesti. sa-ti spun mai in gluma, mai in serios sa mi le lasi mie. sa mi-o lasi pe .... , m-am imprietenit cu ea aici mai demult. sa ma uit pentru ultima oara la tine ca si cum as vrea sa te iau in brate. sa vrei sa ma iei tu pe mine in brate. sa nu te iau in brate. sa ma intorc usor ametita si ceva mai trista si sa plec. sa nu ma opresti nici de data asta.

sa fac o baie lunga. sa vreau sa fie ultima. sa nu fie...

go blind.

imi este atat de greu sa inteleg de ce trebuie sa fii altcineva. si imi este atat de greu sa traiesc cu ideea asta, cu tine fiind altul. in momentul in care accept ca esti altcineva trebuie sa accept si ca nu esti in mine si trebuie sa accept si faptul ca nu am cum sa te stiu. si nu ma pot abtine, zau! ma uit in ochii aia mari si negri si cred ca stiu atat de bine... si nu stiu nimic... care dintre noi sunt eu: cea pe care o vad in ochii tai, sau cea care se afla ascunsa in ai mei?

e mai simplu cand tu nu te uiti inapoi. tu iti amintesti fara sa te uiti. o sa fac poc! o sa explodez si am sa-i spun si prietenului meu bun pe care nu l-am verbalizat. o sa-i povestesc de tine. am sa ma uit in ochii lui albastrii si am sa ii spun de ce am scris asa blogul asta, de ce nici n-a stiut ca sunt eu... pentru ca nu sunt eu... am promis ca n-am sa spun nimanui niciodata si am scris blogul asta ca sa scot tot aerul pe care l-au pompat cuvintele tale in mine. am crezut ca daca incep sa suflu o sa cobor incet si n-am sa mai fiu singura in povestea asta nebuna. si am ramas la fel de singura si tot aerul pe care il suflam se aseza sub mine ca un norisor. si nu puteam sa sar de acolo de sus, as fi cazut si as fi murit. as fi cazut in fata ochilor tai, in timp ce mergeai pe strada, tot singur si nu erai decat tu si un oras intreg. ai fi plans? ai fi mers mai departe? plansul te pune in genunchi... ai fi ingenunchiat langa mine? m-ai fi dus undeva unde sa nu-mi tulbure nimeni somnul? cum poti sa mai scrii poeziile pe care le vorbeam noi? mai poti? uite cate intrebari am pentru mine... nu ma asculti, nu vrei sa-mi raspunzi.
tac deja de 5 luni si tot imi amintesc ultimul cuvant pe care l-am spus: 'usor'. venea dupa 'somn' : 'somn usor'. si tu tot nu te-ai trezit. de-abia astept sa vorbesc din nou! am sa spun cel mai savuros 'buna dimineata' pe care l-ai auzit vreodata. hai trezeste-te...

pentru prietenul meu bun

singurul lucru care ma sperie e faptul ca mi-am dat seama abia acum. si faptul ca acum ca mi-am dat seama, mi se pare ata de firesc. surprinzator e un cuvant prea mare pentru o fata atat de mica. dar e posibil ca noi doi pur si simplu sa nu mai fim de maine incolo. o sa disparem ca fumul de tigara si o sa planga alti ochii din cauza noastra. ma chinui mai mult decat am crezut ca pot suporta. iar prietenul meu bun pe care nu-l pot verbaliza nu e fericit, si stie ca nu e asa cum ar trebui sa fie dar e numai vina lui. si i-o spun aici pentru ca noi nu vorbim lucrurile serioase cand e soare sau cand ploua in timp ce fumam si ne bem cafeaua afara. totusi intr-o zi am sa-l rog sa ma ia in brate. sa ma stranga un minut, doua ca sa oftam ca doi copii cu nasul lipit de vitrina unei brutarii de cartier. nu pot sa te iau de mana dar as face-o acum. dar tu stii asta de fiecare data cand ma uit la tine

...but i cant see it that way

ti-am pictat portretul direct peste chipul acela trist pe care il iubesc fara sa am vreun drept. pe de alta parte mi-e teama sa-mi verbalizez prietenul. si el are ochii frumosi, nu sunt tristi dar ii cunosc si-mi plac. sunt calzi, ii stiu nu-mi mai e frica de ei si ma bucur sa-i vad zilnic si sa ne jucam de-a doi oameni normali. totusi cateva pahare in plus sau in minus nu conteaza cateodata. mihai m-a intrebat daca sunt sigura ca sunt singura. si daca sunt, de ce? normal ca n-am stiut sa-i raspund dar e bine ca la ora aceea si in paharele acelea nu se afla nici un raspuns.
si cand credeam ca furtuna a trecut pentru ca asa am fost invatata, ca furtunile trec chiar daca ti le amintesti la nesfarsit, in mijlocul unei zile insorite cu vant usor obraznic si sens deloc ai aparut si tu. da te-am vazut dar nu m-am putut opri sa-ti vorbesc. in fond, nu asta mi-ai cerut? ti-am spus ca asta se va intampla, intr-o zi vei intalni printesa pe strada si era atata lume in jur. dar in ochii mei ai ramas tot tu, imi pare rau ca am inebunit, imi pare rau pentru amandoi. asta fac tirani, asta fac printesele.

my empire of dirt

am vrut numai bine. dar n-am stiut cum. acum asa a fost dintotdeauna. era soare cand am inceput, acum au crescut copaci peste tot si cerul de iarna s-a dus. am facut o tampenie aseara, n-am vrut sa-i tulbur somnul. am abuzat de alcoolul din mine, sper ca nu te-am trezit. chiar imi pare rau.

cat despre restul, pestisorul meu auriu sper ca intelege ca n-am sa uit, dar o sa ma vindec candva. si asta pentru ca el m-a ajutat mult. a fost ceva ce a spus mai demult. l-am auzit, dar am mintit. asa ca mi-a mai spus o data in timp ce-mi mangaia parul si ma ruga sa nu indraznesc sa plang. si sa nu mai fiu proasta. si daca tot am inceput asa devreme, sa ma maturizez naibi o data pana la capat. si m-a ridicat de acolo, m-a dus afara sa beau cu oameni frumosi si buni. am facut cafea, am ras, am spus prostii, am terminat niste sticle. am plecat acasa singura si mi-am fost de ajuns...

apropo, acel ceva dracesc din mine nu e futacios, e mai degraba foarte trist si ma mananca pe dinauntru. dar nu-i nimic, n-am sa-mi dau eroii pentru fantomele lor. le am pe ale mele si sunteti superbe. multumesc

hold my hand.

in fiecare metrou pe care il iau te vad prin geam. te uiti in gol, te uiti prin sticla rece la mine, zambesti in fata motivelor care ne-au adus aici. si nu esti niciodata acolo de fapt. sunt eu imagindu-mi ca te prind, ca te zaresc, ca ma apropii stiind amandoi ce ne leaga sau ce ne-a legat, ca ajung langa tine si duc incet degetul aratator spre buze zambind nu sagalnic ci mai degraba trist, ca stam in fata geamului si ne privim ca intr-o oglinda, ca te iau de mana si ne strangem la franele mai puternice, ca apoi ma intorc si cobor cu o statie inainte fara sa spun un cuvant, ca plec eu prima doar ca sa nu te mai vad plecand si a doua oara.

si in fiecare metrou, in fiecare zi, la fiecare statie inchid ochii inainte sa se deschida usile. se deschid atunci alte usi pe care intri mereu si nu mai iesi niciodata. mi-e dor de cuvintele noastre...

je me rappelle pas de tes crayons

"va rog sa ma scuzati domnule, nu-mi amintesc nimic. "

stiu ca te uiti disperat in ochii mei acum si cotrobai, scormonesti, sapi, te cutremuri... credeai ca o sa recunosc ce mi-ai lasat. si am si recunoscut culoarea ochilor, paloarea fetei, fumul. dar am invatat de la tine ca ochii mei sunt frumosi si atunci cand mint. mi-as dori culoarea obrajilor inapoi, culoarea pe care o aveam intr-o joi dupamasa cand tu plecai spre o carciuma zgomotoasa si eu mai ramaneam putin la un seminar. si am venit si eu la carciuma din spate si te-am vazut acolo, m-am asezat cuminte la o alta masa si mi-am recapatat toate culorile inapoi pentru ca ma uitam la tine si-mi pareai perfect.

mi-ai furat, sau ti-am dat eu singura toate creioanele cerate. mai am unul negru, un ciot, un rest. il strangeam in pumnul meu mic in timp ce plangeam infundat si nervos si ma suparam din ce in ce mai tare pe urmele pasilor tai pe culoare, pe asfalt, prin metrou, pana undeva unde nu te mai vedeam. m-am suparat rau atunci , ma mir ca n-am topit de tot creionul asta mic. acum daca tot il mai am, sa scriem... dar zau, promit, nu-mi amintesc nimic. asa cum ai spus.