n-am sa incep in nici un fel pentru ca ma astept ca de data asta sa inceapa singura si pe hartie. cu alte personaje. pentru ca n-am recunoscut nimic. pentru ca printesa nu-si stia tiranul, pentru ca tiranul nu se astepta la asa o printesa. deci, fara tiran, si cu alta printesa. desii, de aici incepand este povestea lui mai mult decat a mea. eu n-am putut sa spun nimic. nici macar sa respir. ii promisesem oricum ca n-am sa respir. de fapt, imi promisese el mie, tacit, incet dar ferm, ca in noaptea aia n-am sa mai respir. de frica sa nu pierd vreun moment, am sa inghet asa cu ochii inchisi, muscandu-mi buza de jos, cu degetele alergand pe umerii tai, pe spatele tau ca si cand as fi vrut sa-mi schimb amprentele cu pielea ta.
oricum, asta nu e de spus. nici nu stiu cum si nici nu pot. respir greu, imi tremura mainile, imi transpira retina si nu mai vad nimic. in fond, n-a fost decat un vis cu doi copii care s-au jucat impreuna o data, o singura data si apoi nu s-au mai vazut niciodata. si nu stie nimeni altcineva in fara de ei de jocul asta. si de aceea e un vis frumos chiar daca a fost scurt si confuz ca un vis. un balon, in care au fost amandoi cateva ore si apoi au iesit iar in lume. unde nu mai sunt nici tirani nici printese. pastreaza-l si apoi uita-l.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu