Te.doc

Te-am scos basma curata dintr-un sertar plin de praf si de data asta te-am crezut suficient si indubitabil cand tu de fapt erai un biet capriciu cu valentele calduroase ale unei impresii gresite. Te-am iubit cu ochii inchisi se pare, pentru ca daca ii deschideam, iubitul meu, ce de felurite alte impresii as fi dezvoltat pe marginea aceluiasi pat… si pentru final, si pentru inceput, acelasi refren capricios, asa ca nu pot sa nu ma intreb la nesfarsit cine naibii esti tu de fapt? Peretii bolanzi intre care mi se desfasoara si infasoara la loc aceleasi jinduite senzatii nu se vor molipsi nicicand desi cred ca tu vei ramane. Acelasi presupus pe care l-am iubit din toata inima si fara nici un ochii…
Ma gandesc serios la cat de ciudata privirea aia, la cat de nepotrivite cuvintele, la cat de sarace gesturile si la cat de mult mai mult fuseseram, la cat de mai departe visam si la cat de mult prea jos am cazut. Mi se pare mana cereasca sa parcurgi asemenea inaltimi dus si intors in tot atata timp cat ti-a luat tie sa urci cu varful limbii pana in podul palmei mele si mie sa ma cobor din pieptul tau cu lacrimile in pumni. Sintagma intr-o zi cat altii in 7 e un hibrid dezradacinat, intr-un pat cat o mie de altii in mult mai multe mii de paturi si tot ne prescurtam. Ne prescurtam oricum ca sa ne putem privii in oglinda. Si tu faci asta, acum si eu fac asta. Maine vom fi cu o zi mai scurti, mai rotunzi, prescurtare circulara si jenant de minutioasa a patratelor pe care le iubeam cu tot suflul ieri. Mai tii minte asta? Alegoria fantastica a ceea ce nu s-a putut... calculul gresit al probabilitatilor mai degraba decat imposibilitate si atat. Era chiar sub nasul nostru, erau litere deja alese pe tastaturile pe care scriam, erau cuvinte pe care le stiam deja, eram doi oameni care se mai vazusera in postura asta pana atunci si care invatasera de-a lungul timpului sa pastreze colturile decupate in sertare mai ascunse decat patratele insele. Si la ce nebun?... la tine. Iar nebuna eram eu.