si? acum?... de fapt chiar stiu ce am de facut. tot ce am de facut. si sunt multe. mi-e cam frica, de fapt bagami-as ma cam cac pe mine de frica dar o sa le fac. o sa le fac ca sa ma umplu cumva. nu mi-am dat seama de cat timp n-am mai reusit sa iubesc nimic nimic. ma durea ca dracu, dar stiam de ce... stiam ca e cumva pentru mine, ca o sa ma faca tot pe mine nebunia asta, stiam ca atunci cand te iubeam pe tine, orbeste, tampeste, ca un copil orb, olog si orfan, stiam ca daca te iubesc o sa fiu plina cu ceva, cu tine, si nu trebuia sa ma mai fut pentru asta. te iubeam si atat. pe tine. si cu tine nici macar nu mi-am tras-o niciodata. stiu ca scriu in ultimul hal acum dar sunt obosita rau si ma dor ochii prea tare, eu nu va vad, cuvintele astea cu futut si cacat, nu le vad. vad spatiile dintre ele, sunt mai usor de privit pentru ca nu sunt. si am invatat sa ma tot uit in gol, sa ma uite dumnezeu uitandu-ma, vorba aia. inainte ma uitam dupa tine. acum ma uit in oglinda. ce e chiar langa mine, da desigur ca le/ii vad, dar nu scap de meteahna asta bolnava de a muta imediat privirea chiar daca stiu, ca sa ma pot uita linistita in gol. si nu mai esti tu de data asta, sunt eu, si nu vad nimic.