lies, lieus, lies again.

mi-as fi dorit sa visez ca imi lipseste o mana. cateodata cand merg pe strada ochii mi se impaienjenesc din cauza unor imagini in care eu cad lovita din plin de o masina sau doua. una dupa cealalta. sau poate pe niste scari, in special cele rulante. eu urc si urc, si ametesc si cad luandu-i pe toti ceilalti dupa mine. sunt sigura ca o sa gasesti ceva si aici. asta simt. eu sunt unul dintre oamenii care aflati pe margine nu se arunca, sar. sar. in gol. singura, dar vreau sa vad cum e? ce mi se intampla, unde ajung, pana unde tine, cati o sa mai fie dupa aia, o sa mai fiu si eu cu ei?... ce s-a intamplat cu mine? pai... cred ca am sarit deja. acum nu mai am o mana, ma deplasez cu ajutorul unui scaun cu rotile, am orbit aproape de tot, am doua trei, patru coaste rupte, ma dor picioarele pe care le aveam si cu care puteam sa alerg, dar mai ales sa sar. ma dor si mainile, capul in fiecare zi. nu dorm deloc dar as dormi tot timpul. mi se face somn numai in pat sau in scaunul in care zac toata ziua. si toata noaptea nu-mi mai este somn atunci cand inchid ochii si ma ridic in sfarsit din pat. si poate ca aveam si mana stanga si picioarele intregi, chiar si capul, cel putin jumatate din suflet, daca inainte sa fac saritura aia nenorocita imi spunea si mie cum sa cad.