m-am simtit ca un produs. pe un raft proaspat sters de praf si aproape gol. e clar ca este cea mai proasta traducere a sentimentului de nevoie. dar poate ca nu vreau sa ai nevoie de mine asa. si eu cu ce ma hranesc?...
o sa ma tin cu tot dinadinsul de copacul asta mare dintre noi. am sa-mi infig unghiile in scoarta lui aspra si tare. am sa-mi proptesc picioarele printre radacinile lui mari si iesite la suprafata. am sa-l imbratisez si-mi voi sopti ca totul va fi bine. o sa si cred asta. si copacul n-o sa se clinteasca. copacii sunt stabili... oamenii sunt singuri.
cat de aproape? cat de departe? ...departe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu