m-a vazut. acum stiu ca m-a vazut. ma vedea tot timpul dar prin sticla emotiile nu se traduc. ma vedea cum imi lipesc nasul, buzele si pieptul de geamurile dintre noi si cu vroiam sa topesc toata lumea asta transparenta. ma vedea cum ma lupt cu cioburile pe care ar fi trebuit sa calc. mi-as fi inrosit de sange talpile mici si goale. n-as fi simtit nimic, i-am zis. nu mai fuma asa mult, o sa fie bine.
oricum ideea era ca printesa accepta cateodata cu placere sa se chinuie pentru ca ea va crede mereu ca are de ce. atata timp cat el o priveste ceva arde si poate candva se vor topi si peretii de sticla dintre ei. o bucata de soare ar rezolva problema, dar cum sa rupi asa ceva? e ca si cum te-ai juca de-a va-ti ascunselea cu privirea unei printese... acum sunt, maine n-am fost niciodata, nu-mi mai amintesc. nu-i nimic, va spune el in continuare, oricum de maine incepem sa uitam.
problema nu e in ochii nostrii. problema ar putea fi alti ochii de fapt. nu doar noi suntem inchisi in privirile cu care ne descifram unul pe altul. si ei au ochii cu care privesc prin sticla si se uita la noi si la altii, se uita peste tot si cred ca stiu tot ce vad. dar sticla nu traduce emotii. oamenii le traduc...
un kilogram de mandarine versus trufe: ce ar insemna asta pentru ochii lor de sticla?... pentru noi inseamna o duminica seara, pentru ei gusturi diferite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu