un tiran care fumeaza camel si o budinca de zahar ars cu caise

am sa incep blogul asta desii nu vreau sa scriu asa in general pentru altii. dar am de spus o poveste. si cred ca merita sa iti pierzi vremea urmarind-o pentru ca tu n-ai avut asa o poveste ca a mea, sunt sigura. am sa scriu aici aproape tot ce pot sa scriu. povestile sunt povesti iar lumea e asa cum o stim. povestile se scriu in noptile cu ceata, in zilele senine si ciudate de primavara sau in dupamiezile subtiri de toamna. in fiecare zi insa povestile se trezesc de dimineata si mor in canile voastre de cafea. dupa prima inghititura tu esti viu, real, si povestea ta moare linistita pana cand te vei decide seara ca esti destul de obosit si de singur si de trist incat sa ineci un pachet de tigari in niste vodca sau whiskey. eu tin minte ce visez si cana mea de cafea e fermecata. si pot spune povesti si fara vodca sau iarba. in astea imi inec povestile...