cele doua personaje ale povestii mele se privesc tot timpul. aburesc geamurile si apoi scriu cu degetele pe sticla tot felul de bazaconii si de nimicuri pana aproape de dimineata. isi povestesc toate mandarinele, toate paharele de vin, toate prajiturile, trufele si cateodata in lipsa de altceva, toate cremele de whiskey. zambesc dorindu-si poate sa rada si sa-si atinga buricele degetelor. din cauza imposibilitatii pentru mine acum pielea lui e limpede si rece ca sticla... probabil ca intr-un invers paralel ne-am putea simti, aici se simt numai ei care din pacate nu pot face altceva decat sa ne scrie...
cele doua personaje ale povestii mele nu se cunosc decat de o saptamana alungita in timp ca o alunita supranaturala. nici n-ar putea vorbi despre lucrurile serioase, ar fi fortat. cat de mult mai mult inseamna toate firmiturile de intamplari mai degraba decat povestile lungi si serioase despre nici unul dintre noi de fapt...
asa-i ca nici n-ai simtit? cand a inceput familiaritatea sa se transforme intr-un fior caldut, intr-un gand, intr-o intrebare blanda si grijulie. cand ma doare spatele si ma intind si raman cu ochii la ecran si te privesc zambind si stiu ca n-ai sa dispari niciodata pentru ca te-am rugat sa ma astepti un minut sa-mi revin. si ma astepti. si apoi ma rogi sa dorm, sa visez si sa uit...
2 comentarii:
i say, you should let the characters meet each other. not only through glass. what will happen then?
wouldn't be too hard to imagine... but they say it's just impossible. it's a never ending sad story so far. the moment they meet, the story ends. they will have sex and brake up, they will be together and learn to hate eachother, they will love eachother and the world will teach them how to hate eventually... these are the options. we should let the story be i guess. they'll never know how to hate here... through the looking glass...
Trimiteți un comentariu