mersul viselor cu prajituri si cioburile oglinzilor voastre rotunde

sa faci ochii maaaaaaaaaari... sa te uiti la ceas si sa-l urasti, sa te uiti la geam si sa-l urasti, sa-ti privesti picioarele amortite si sa le urasti, sa-ti mirosi perna imbibata in somnul alcoolic si sa ti-o urasti, sa te uiti in oglinda si singurul lucru pe care sa-l recunosti in tine este faptul ca te urasti...

e bine sa visezi, cand visezi inseamna ca iti spui povesti pe care inca nu le stii. cosmarurile sunt povestile pe care vrei sa le uiti, visele sunt cremele de zahar ars caldute pe care le degusti la nesfarsit dar nu le mananci niciodata ca sa nu se termine. adevarul e mai crud. printesa e doar daca te straduiesti si ti-o imaginezi, daca o vezi in vis si daca vrei sa o mai visezi o data, in fiecare noapte. adevarul e acolo oricum, adevarul e acolo mereu. adevarul e ca in fiecare dimineata te trezesti, te indrepti mecanic catre filtrul de cafea si te urasti in oglinda sparta din baie. printesa e un pic inainte sa adormi, si inca putin dupa ce te scoli...

zilele ne invata sa taiem colturile patratelor pe care le iubim. ca sa nu zgarie. noptile ne invata sa ne amintim de patratele pe care le-am ucis. diminetile ne arata situatia de tot rahatul in care n-au adus zilele trecute: ne trezim cu o droaie de cercuri prost decupate care nu mai inseamna nimic. tiranul va spune ca 'macar nu zgarie', printesa se va gandi cu tristete ca nici nu le mai iubesti... nu e un pret bun nici pe termen lung, nici pe termen scurt...

inveti sa iubesti alte lucruri, cam asta e mersul...da asa e. te decupezi mereu. uiti ce ai taiat. la sfarsit e o operatiune de corectare a ego-ului nereusita. te uiti la tine si zici asta e de cand...si asta a fost cand... dar nu stii ce lpseste. sau nu te mai uiti niciodata la tine asa cum te uitai atunci. ajungi sa te uiti in oglinda si sa vezi ca singurul lucru pe care il mai recunosti in tine este faptul ca urasti cercul in care te-ai decupat...