nu pot sa inchid usi in urma mea. n-am stiut niciodata cum sa fac asta fara sa le tratesc. si la un moment dat am renuntat; le las deschise de atunci. pe asta insa o vei tranti chiar tu in urma mea. se va crapa pragul pe alocuri, vor cadea cateva aschii pe jos, altele ne vor ramane adanc infipte in palme... si nu le vom mai scoate niciodata. si tot ce voi atinge de acum, va pastra un iz de rumegus proaspat, vezi tu, usa asta incuiata a luat deja locul amprentelor mele. si o sa ma doara ingrozitor si o sa sangerez, o sa-mi fie frica de usi de acum in colo si n-am sa mai deschid vreuna prea curand pentru ca usile deschise se pot inchide oricand.
dincolo de asta poate reusesc sa deschid ochii, pleoapele se deschid si se inchid mai usor decat usile. si cand se inchid de obicei se deschid usi pe care nu le vezi cu ochii deschisi... usile pe care nu trebuie sa le mai inchizi, usile incaperilor din visele tale. imagini pe care nu le vezi, le simti si care abia atunci cand dor se apropie de frumos, sunt toate dupa usile pe care n-ai avut curajul sa le deschizi in somn.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu