copilul din el, copilul din mine.

'tu esti un copil, eu nu. nu e nici rau, nici bine, e doar nepotrivit.' si chiar daca printesa nu e un copil, e tot nepotrivit. ea tace, pentru prima oara de cand au inceput sa-si scrie pe geamuri, ea il asculta cuminte si trista si tace. tiranul a rugat-o sa-si gaseasca o perdea. a promis ca va face acelasi lucru. dar printesa tace. nu-si va acoperi nicicand geamurile. sunt singura fereastra catre altceva pe care o are. nu este destul de mare incat sa traiasca singura si nici el n-ar trebui sa fie. insa tiranul ei s-a obisnuit sa-si aduca aminte. si in seara asta acum trei saptamani nu a putut sa mai taca, asa cum nu a putut nici sa traga pereaua peste geamul care ii despartea. asa ca a ramas acolo cu ochii lui mari si tigarile lui amare si i-a scris in continuare toata noaptea incercand sa o adoarma. vedea cum lacrimi sarate si mici curg pe sticla si nu reusea sa le opreasca in nici un fel.

'nu stiu, as vrea sa te adorm, incet, sa te adorm si sa plec, nu sa fug... si a doua zi mi-ar placea sa te vad si sa ma uit in ochii tai si sa vad ca nu-ti amintesti nimic'.

in felul lui, tiranul a incercat sa-si apere printesa de lucrul care pe el il doare cel mai mult, considerand ca printesa copila o sa stie sa uite asa cum fac copii deseori. calculul a fost gresit l-am rugat sa nu-mi mai ceara sa uit. si i-am promis ca am sa trag totusi o perdea peste geamul ala. insa am pastrat fiecare bucatica din el pe care a lasat-o neglijent in cuvintele-amprente de pe geamuri. si ma doare tot, dar cuvintele acelea sunt numai ale mele.