moon's liying low in the sky, forcing everything glass to shine...
ma gandeam ca ar fi un moment bun sa transform tiranul intr-un suc de piersici, si sa-l dau pe gat ca pe 100 de whiskey, si sa-l pastrez in mine ca pe un sacrificiu si o durere pe care le merit si le gust dintr-un trecut mereu pe data viitoare. but dont walk away, dont walk this way...
si totusi, printre pasii clocotind ca tocurile pe podeaua de sticla a oricarui vis care se respecta, ii aud spunand mereu ca if we walk away, they walk away si totusi nu ne intoarcem nici macar ca sa ne uitam in urma. asa ca plecam chiar daca nu stim unde, si parasim chiar daca niciunul n-a apucat sa vada pe cine. asta e parasitul lucrurilor, nicidecum mersul lor. iar asta era ce am lasat in spate, in cazul in care ne gandim vreo clipa sa ne uitam in urma pe viitor.
4 comentarii:
Stii ce ar implini textu ? Comentariile facute de tine aici. Sa te cvadruplezi. Sa te vezi si tiran, si donsoara, si comentator la poveste de dinafara si autor care raspunde la rautatile cititorilor astora multi. Schizo la maxim. Da sa vezi ce scriitura ar iesi...
Parerea mea !
In urma; casa de sticla s-a spart.
@tata la copii: i think i might be too small to house this croud...
@offshore: probabil ca da. dar tavanul a ramas sprijinit intr-un colt si inca se mai pun filme.
You re not small at all little sister !
Trimiteți un comentariu